Expresia „Tăt Banatu-i fruncea” este recunoscută și folosită pe scară largă, dar puțini cunosc originea și semnificația acesteia. George Gârda, un poet dialectal cu rezonanță, este cel care a dat naștere acestei expresii.
George Gârda s-a născut pe 5 septembrie 1879 în comuna Mănăștiur, situată în zona Făgetului, județul Timiș. A absolvit școala primară în satul său natal și ulterior a urmat studii la Liceul maghiar din Lugoj, transferându-se mai târziu la celebrul liceu „Andrei Șaguna” din Brașov, unde și-a susținut examenul de bacalaureat. A continuat studiile la Universitatea din Budapesta, unde a obținut o licență în Drept în 1908 și a trecut Examenul de Cenzură în 1909.
A fost rănit în război
Cu toate că educația sa a fost orientată spre drept, Gârda a devenit cunoscut pentru contribuțiile sale în literatura dialectală bănățeană. A început cariera ca avocat stagiar la Lugoj, iar ulterior și-a deschis propriul cabinet de avocatură la Făget, apropiindu-se astfel de locurile sale de origine. În timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizat în armata austro-ungară și a participat la lupte în Galiția, unde a fost rănit la picior. În timpul convalescenței, la spital în Viena și ulterior la Lugoj, a învățat limbile franceză și germană.
După război, Gârda s-a implicat activ în susținerea cauzei românilor din Banat. A participat la Adunarea Națională de la Lugoj din 3 noiembrie 1918, unde a fost ales Comandant-adjunct al unui Batalion al Gărzii Naționale din Lugoj. A înființat un asemenea batalion și la Făget, facilitând astfel participarea delegaților bănățeni la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.
După Marea Unire, Gârda a fost ales deputat în primul Parlament al României Mari. La Adunarea Constituantă a României reîntregite, a ținut un discurs memorabil cu tema „Banatul nu-i pierdut,” susținând astfel valorile culturale și drepturile Banatului.
Expresia celebră, este titlul unei poezii
Cea mai cunoscută poezie a lui George Gârda, „Că tăt Banatu-i fruncea,” a fost publicată pentru prima dată în ziarul „Drapelul” din Lugoj în 1903. Această poezie a devenit extrem de populară și a fost inclusă în primul volum de poezii al lui George Gârda, intitulat „Bănatu-i fruncea!” și publicat la Budapesta în 1908, cu o prefață semnată de profesorul Iosif Popovici. Volumul a fost reeditat în 1921 și 1996, ceea ce subliniază durabilitatea impactului lui George Gârda asupra culturii și limbii bănățene.
George Gârda este astăzi recunoscut drept un important poet dialectal bănățean, iar operele sale au fost studiate și apreciate de critici literari precum George Călinescu și Gabriel Țepelea. El s-a stins din viață la sfârșitul anului 1948 și își doarme somnul de veci în Cimitirul din Făget, orașul în care a trăit, a profesat ca avocat și a creat. Expresia „Tăt Banatu-i fruncea” rămâne un omagiu adus Banatului și mândria sa, datorită contribuțiilor semnificative ale lui George Gârda.
