Într-o demonstrație de forță cultural-acustică rar întâlnită, Lugojul s-a transformat, pentru trei zile, în epicentrul distracției în aer liber, odată cu debutul grandios al OXIGEN Festival, desfășurat în Zona Plopi. Sau, cum îl numesc unii localnici, cu un amestec de umor și resemnare: „festivalul în care oxigenul vine din boxe”.
Autoritățile și organizatorii au promis muzică live, activități pentru familie, ateliere creative și momente de relaxare în natură. Natura, desigur, fiind acel loc unde păsările obișnuiau cândva să cânte singure, înainte de a fi acompaniate de sisteme audio de dimensiunea unei garsoniere.
Pe scenă au urcat artiști cunoscuți, într-un program menit să aducă bucurie, energie și, foarte probabil, vibrații suficient de intense încât să pună în mișcare paharele din dulapurile lugojenilor aflați în cartierele apropiate de eveniment. Pentru unii, experiența a fost una festivă; pentru alții, mai degrabă o demonstrație practică despre cum poate fi trăit un concert fără bilet și fără consimțământ, direct din sufragerie.
Există o categorie discretă de oameni care susțin că ar aprecia, măcar din când în când, și un festival al liniștii. Sau poate un festival al muncii bine făcute și al bunului-simț administrativ. Sunt oameni bolnavi, vârstnici, părinți cu copii mici sau, pur și simplu, indivizi aparent excentrici, care încă mai cred că weekendul poate include și odihnă. Pentru aceștia, orașul a devenit scena unui experiment social involuntar, intitulat: „Poți adormi pe ritm de festival?”.
Programul special al festivalului a transformat Lugojul într-o veritabilă „Cetate Zurli”, unde veselia pare aproape o datorie civică, iar tristețea riscă să necesite aprobare administrativă.
Susținătorii evenimentului spun că orașul are nevoie de viață, cultură și momente care să-i aducă pe oameni împreună. Într-un oraș adesea perceput ca inert sau lipsit de evenimente, un festival înseamnă mișcare, socializare și sentimentul că „se întâmplă ceva”. În percepția lor, atunci când dansezi zgomotos, nu mai auzi grijile.
Criticii, în schimb, privesc asemenea manifestări ca pe o reinterpretare locală a unei vechi strategii sociale: „pâine și circ”.
Desigur, nimeni nu este împotriva distracției. Întrebarea rămâne una simplă și, inevitabil, retorică: într-un oraș, bucuria trebuie livrată obligatoriu la volum maxim pentru toată lumea? Sau există loc și pentru cei care nu au chef de festival și nu și-au propus să participe fără voie, din propria sufragerie?
