Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Administrație

Regulament nou la Prefectura Timiș, pentru petiții și audiențe. Se dorește creșterea eficienței administrative

Prefectul județului Timiș, Paul Finta a emis Regulamentul privind gestionarea activității de soluționare a petițiilor, acordare de audiențe și consiliere a cetățenilor la nivelul Instituției Prefectului – Județul Timiș, în contextul unui volum ridicat de solicitări și al nevoii unui circuit unitar și eficient pentru acestea.

Numai în cursul anului trecut, Prefectura Timiș a gestionat aproximativ 1.200 de petiții și cereri de informații de interes public, iar în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate aproape 700 de astfel de solicitări.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Noul regulament stabilește modul în care petițiile sunt primite, înregistrate, repartizate, analizate și soluționate, precum și circuitul acestora în cadrul instituției.  Se stabilesc astfel, la nivel intern, termene pentru soluționarea petițiilor, astfel încât parcursul fiecărei solicitări să poată fi urmărit, iar termenele legale de răspuns să fie respectate.

Regulamentul clarifică, de asemenea, cadrul în care se desfășoară audiențele și activitatea de consiliere a cetățenilor. Totodată, documentul contribuie la o mai bună delimitare a competențelor. Instituția Prefectului soluționează petițiile care intră în competența legală a prefectului, iar atunci când o problemă aparține unei alte autorități sau instituții publice, aceasta este îndrumată către structura competentă, potrivit legii.

Instituția Prefectului – Județul Timiș mai transmite că urmărește, prin acest nou regulament creșterea eficienței administrative, respectarea termenelor legale, clarificarea responsabilităților și îmbunătățirea relației cu cetățenii.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Foto Video Nunta Oferte

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și două autoturisme s-a produs luni dimineață, pe drumul județean DJ 691, în localitatea...

Știri din Reșița

Un incendiu izbucnit marți dimineață, într-un salon al Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, a dus la evacuarea a 16...

Stiri din Timiș

CFR Infrastructură a lansat o licitație cu o valoare de până la 132 de milioane de euro, cu TVA, pentru lucrări de întreținere a...

Știri din Lugoj

Sportivii secției de karate de la CSM Lugoj au obținut rezultate remarcabile la  Campionatul  European WUKF, desfășurat la Sheffield, în Marea Britanie. Sportivii lugojeni ...