În fiecare an, cineva, undeva, stabilește culoarea momentului. Unii spun că e bej-ul optimismului temperat, alții jură pe verdele sustenabilității cu fonduri europene. Dar anul acesta realitatea s-a impus brutal, direct din cămară: culoarea anului este gri șobolan.
Descoperirea a fost făcută de un gospodar simplu, om cu palmele crăpate de muncă și cu rafturile pline de agoniseală. Într-o seară, după ce a aprins lumina în cămară, a avut revelația epocii: o grămadă de șobolani cenușii rodeau disciplinat la avutul gospodăriei. Unii la slănină, alții la sacul de făină, cei mai harnici la borcanul cu zacuscă. Organizare exemplară. Fără ședințe, fără consultanți, fără strategie pe trei ani.
Surprinși în flagrant, rozătoarele n-au fugit. Din contră, au cerut drept la replică. Purtătorul lor de mustăți a ieșit în față și a declarat ferm:
— Noi nu roadem de foame. Noi verificăm. Este un act de patriotism economic. Gustăm vigilent calitatea produselor autohtone.
Și cum să-i contrazici? Un șobolan cu firimituri în barbă vorbea despre controlul calității. Altul, cu coada înfiptă într-un borcan de untură, invoca protecția consumatorului. Un al treilea, mai rotofei, susținea că face audit la stocuri.
Gospodarul, om cu bun-simț, a întrebat de ce auditul lasă găuri în saci și rafturi goale.
— Pierderi colaterale, au răspuns rozătoarele. Orice reformă are costuri.
Așa am ajuns aici: trăim într-o vreme în care cei ce rod cel mai mult se prezintă drept paznici ai bunăstării. Cei care golesc hambarul țin lecții despre administrare. Cei care lasă urme peste tot vorbesc solemn despre curățenie morală.
Gri șobolan nu este doar o culoare. Este o stare de spirit. E nuanța obrazului gros, a justificării elegante și a lăcomiei ambalate în vorbe mari. Este tonul perfect al epocii în care hoitul e prezentat drept parfum, iar paguba drept progres.
Desigur, șobolanii cer respect. Ei spun că au și merite: aerisesc cămara prin găurile făcute în pereți, reduc surplusul alimentar prin consum direct și stimulează vigilența proprietarului, obligându-l să stea treaz noaptea.
La final, gospodarul a stins lumina. În întuneric, rozătoarele s-au simțit din nou stăpâne. Pentru că șobolanul nu se teme de foamete, ci de lumină.
De aceea, dacă vedeți prea mult gri în jur, nu vă grăbiți să-l numiți eleganță. Uneori e doar culoarea celor care rod tot și spun că o fac pentru binele casei.
