Furnizarea energiei electrice va fi întreruptă în Timișoara și în mai multe localități din județ în perioada 17–23 noiembrie, ca urmare a lucrărilor de revizii, reparații și modernizări anunțate de Enel/PPC Energie. Consumatorii vor rămâne fără curent timp de câteva ore pe zi, în funcție de zona în care locuiesc, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/
Reprezentanții companiei energetice transmit că intervențiile sunt necesare pentru creșterea siguranței în alimentare și pentru modernizarea rețelelor de distribuție. În unele cazuri, programul lucrărilor ar putea suferi modificări, în funcție de condițiile din teren sau de necesitatea altor intervenții neprevăzute.
Întreruperile vor afecta mai multe cartiere din Timișoara, precum și localități din județ, unde echipele vor lucra în intervale orare prestabilite. Lista completă a întreruperilor și eventualele actualizări poate fi consultată pe platforma operatorului.
























































































































