Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că nominalizările pentru alegerile parlamentare din 2028 vor fi stabilite la nivel local, fără intervenții din partea conducerii centrale a partidului. Potrivit acestuia, filiala din Timiș ar fi primit garanții în acest sens din partea liderului PNL, Ilie Bolojan, conform: https://debanat.ro/
Pirtea afirmă că, în urma unor discuții purtate cu Bolojan, PNL Timiș și organizația din Timișoara își vor putea gestiona independent listele de candidați, inclusiv pentru funcțiile de consilieri, fără „ingerințe ale Bucureștiului”.
„Sunt convins că atât timp cât va depinde de domnia sa, acest lucru se va întâmpla pentru că este un om de cuvânt și un om care respectă, până la urmă, și iubește Timișul”, a declarat liderul liberal.
Declarațiile vin în contextul criticilor formulate de-a lungul timpului privind includerea pe listele PNL Timiș a unor candidați trimiși de la centru pentru a obține mandate sigure în Parlament. Un exemplu recent invocat în spațiul politic este cel al lui Vasile Blaga, desemnat candidat în județ pentru alegerile parlamentare.
Pirtea consideră că succesul unei astfel de autonomii politice depinde și de capacitatea organizației județene de a-și consolida poziția internă și de a propune candidați competitivi pentru funcții-cheie în administrația locală, inclusiv pentru Consiliul Județean și Primăria Timișoara în 2028.


















































































































