Mănăstirea „Sfântul Sava” de la Baziaş, un important loc de pelerinaj ortodox sârb, se află pe malul stâng al Dunării din anul 1225. Aceasta este legată de Sfântul Sava Nemanici, primul arhiepiscop al sârbilor, care, conform legendei, s-ar fi oprit aici din cauza unei furtuni puternice. 
De-a lungul secolelor, mănăstirea a fost distrusă de incursiunile turceşti, presiunea catolică din perioada stăpânirii maghiare şi austriece, bombardamentele din timpul celor două războaie mondiale şi ateismul comunist.
Cu toate acestea, mănăstirea a renăscut întotdeauna din propria-i cenuşă, ocrotind credinţa ortodoxă a traiectoriei sale istorice. În prezent, este un loc important de pelerinaj pentru credincioşii ortodocşi sârbi de pe ambele maluri ale Dunării, în special la sărbătorirea Sfântului Sava la 27 ianuarie şi la praznicul „Schimbarea la faţă”. 
La mănăstire se poate bea apă de la izvorul tămăduitor „Sfântul Sava” şi se organizează sfinte liturghii şi rugăciuni la „Troicruciţa”, o icoană care reprezintă pe Maica Domnului cu trei mâini. Această icoană a fost adusă de pe Muntele Athos la Baziaş în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Conform legendei, icoana Maicii Domnului a jucat un rol important în viața Sfântului Ioan Damaschinu din secolul al VIII-lea. Acesta a scris texte împotriva iconoclaștilor și, ca urmare, i-a fost tăiată mâna. În căutarea vindecării, el s-a rugat la icoană și, în timpul unei perioade de somn adânc, a fost vindecat. În semn de recunoștință, Sfântul Ioan Damaschinu a confecționat o mână din argint pe care a atașat-o la icoana Maicii Domnului, cunoscută acum ca făcătoare de minuni.
Mănăstirea „Sfântul Sava” de la Baziaş este un simbol important al credinţei ortodoxe sârbe, un izvor nepieritor de istorie şi spiritualitate, un loc de pelerinaj important pentru credincioşii sârbi.
