Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Administratie

Amânări repetate pentru începerea lucrărilor la bijuteria Băilor Herculane. Noul termen avansat de autorități

O investiție de peste 12 milioane de lei va readuce la viață monumentul baroc inspirat de castelele vieneze. Gara din Băile Herculane, o capodoperă arhitecturală veche de un secol și jumătate și considerată una dintre cele mai frumoase clădiri feroviare din România, așteaptă să-și recapete strălucirea de altădată.

Ajuns în prezent într-o stare avansată de degradare, ansamblul de monumente istorice va intra într-un proces amplu de modernizare și reconfigurare, după ce Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire, iar autoritățile locale au confirmat calendarul lucrărilor. Șantierul gării va debuta în luna noiembrie a acestui an, în paralel cu pregătirile pentru un mega-proiect de infrastructură care va suspenda însă traficul feroviar pe ruta Drobeta Turnu-Severin – Caransebeș timp de cel puțin cinci ani.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

O istorie imperială care așteaptă să fie salvată

Construită între anii 1878 și 1886 după planurile arhitectului A.D. Serres, gara din stațiunea de pe Valea Cernei poartă o amprentă istorică unică. Arhitectura sa barocă a fost profund inspirată de înfățișarea castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei din apropierea Vienei. De altfel, clădirea însăși a deservit inițial ca reședință de vânătoare a împăratului Franz Joseph al Austriei (1830-1916).

Băile Herculane – Gara feroviară (cca. 1915) – carte poștală personală. FOTO: Facebook/Banatul Timișoarei

Clădirea impresionează și astăzi prin cupola sa sprijinită de două coloane, împodobită cu picturi inspirate din mitologia romană și acoperită cu țiglă multicoloră. În trecut, peronul stației oferea o boltă răcoroasă de verdeață datorită lianelor care îmbrăcau coloanele gării. Încă de la inaugurarea liniei Orșova-Timișoara în 1879, turiști de seamă – printre care împăratul Franz Joseph și împărăteasa Elisabeta (Sisi) a Austriei – coborau aici pentru a fi preluați de trăsuri către băile termale luxoase din centrul stațiunii, frecventate de elita austro-ungară și boierimea română.

Investiție de 12,1 milioane de lei pentru restaurare

Salvarea monumentului a intrat în linie dreaptă după ce Ministerul Transporturilor a emis oficial Autorizația de Construire, pe baza unui proiect elaborat de Asocierea SC GDO MOV IMPEX SRL – SC GLB TRANSARK SRL (cu proiectant general GLB Transark și semnătura arhitectului Laura Roca de Amicis).

Valoarea totală a lucrărilor autorizate se ridică la 12.150.500,00 lei (fără TVA). Proiectul, care face parte din programul extins de modernizare a 47 de stații de cale ferată din România (SRCF Timișoara – Lot 1), a obținut pe parcursul anului 2025 toate avizele esențiale de la Direcția Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii și avizul de mediu de la APM Caraș-Severin.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Conform documentației, planul prevede lucrări complexe de arhitectură, rezistență și înlocuirea completă a instalațiilor sanitare, termotehnologice, electrice și de siguranță la incendiu. Studiul istoric arată că fațadele și planșeul din zona de acces sunt singurele elemente cu valoare istorică certă ce vor fi restaurate fidel. În plus, corpul auxiliar al gării va fi complet reconfigurat pentru a deveni Centru de Instruire pentru personalul feroviar, iar peronul liniei I va fi modernizat și adaptat pentru persoanele cu dizabilități.

Două proiecte care schimbă imaginea feroviară a zonei

Contactat de VOXRadar, Dan Buru, referent în cadrul Primăriei Băile Herculane, a adus clarificări legate de calendarul lucrărilor și corelarea acestora cu rețeaua feroviară națională. Potrivit acestuia, reabilitarea clădirii este strâns legată de un al doilea proiect masiv ce vizează calea ferată din regiune.

„Gara aparține Ministerului Transporturilor și CFR și ei au făcut, practic, un proiect mai complex care restaurează gara în sine, ca și gară, dar există un alt proiect care restaurează și linia de tren. Practic, Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, din februarie 2027 se închide pentru 5 ani. Și în momentul acela se vor face toate lucrările acestea complexe de restaurare și a gării, și a zonei în jurul gării, inclusiv a liniei ferate”, a explicat Dan Buru.

Oficialul local a oferit asigurări că lucrările la clădirea istorică vor debuta înaintea opririi trenurilor:

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

„Acolo e proiectul cu linia ferată, dar tot în această perioadă de 5 ani se va lucra și la gară. În mod normal, în noiembrie anul acesta ar trebui să înceapă lucrările la gară, dar se pot duce pe 3-4 ani. Nouă ni s-a promis că vor începe lucrările din noiembrie 2026”, a conchis referentul primăriei.

Această dublă intervenție promite să rezolve atât degradarea structurală a uneia dintre cele mai frumoase gări din Europa de Est, cât și modernizarea unei linii ferate vitale. Cu toate acestea, suspendarea traficului pe tronsonul Drobeta Turnu Severin – Caransebeș timp de 5 ani va reprezenta o provocare logistică majoră pentru turismul și transportul din vestul României începând cu anul viitor. SURSA: voxradar.ro

Amânări repetate pentru începerea lucrărilor la bijuteria Băilor Herculane. Noul termen avansat de autorități

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Administratie

Sistemul sanitar funcționează la cota de avarie. În timp ce legile de austeritate blochează angajările în marile unități medicale din vestul României, epuizarea extremă...