Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Media & Cultura

O artistă din Lugoj va deschide concertul legendarei trupe Alphaville de la Timișoara

Artista lugojeană Yvonne a fost desemnată câștigătoarea unui open call și va avea onoarea de a deschide concertul legendarei trupe Alphaville, care va avea în Parcul Rozelor din Timișoara. Selecția a fost realizată chiar de membrii formației germane, care au ales proiectul artistic al lui Yvonne dintre numeroasele aplicații înscrise.

Pentru Yvonne, această selecție reprezintă un nou pas important într-un parcurs artistic construit cu perseverență și autenticitate. Alături de trupa sa, formată din Vlad Rădoi (chitară, clape) și Sergiu Luțai (tobe), artista aduce pe scenă un concert dinamic, care îmbină elemente de rock, synthwave, electronic și pop.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

În ultimii doi ani, Yvonne și-a consolidat prezența pe scena muzicală independentă prin lansarea albumului de debut „I’m Not Naive”. Artista a concertat în cadrul unor evenimente importante precum Rock la Mureș, Grid Festival, iARMAROC Cluj-Napoca și Oxigen Festival by CODRU.

Formația germană Alphaville va susține un concert în Parcul Rozelor din Timișoara, în data de 21 iunie, de la ora 20:30, în cadrul primei ediții a festivalului Rosarte, evenimentul fiind organizat de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului. Fondată în 1982, trupa a devenit un fenomen internațional datorită unor hituri emblematice precum „Forever Young”, „Big in Japan” și „Sounds Like a Melody”. Cu doi ani în urmă, single-ul „Forever Young” al formației Alphaville a câștigat popularitate pe aplicația de social media TikTok, la 40 de ani de la lansarea piesei și a ajuns pe locul 1 în topul TikTok Billboard Top 50 în octombrie 2024.

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Știri Regionale

Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru...

Stiri din Timiș

Dosarul crimei de la Lacul Surduc a ajuns în instanță. P.D.L., bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis...

Stiri din Caraș - Severin

O anchetă privind pescuitul ilegal și comercializarea peștelui fără documente de proveniență a dus la o amplă acțiune a polițiștilor din Moldova Nouă. Patru...

Actualitate

Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și ‘amendamentul Fritz’, a...