Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Administrație

Premii pentru merit! Peste 150 de elevi recompensați de Consiliul Municipal Lugoj

Consiliul Local a aprobat, prin vot unanim, numărul de premii și sumele necesare elevilor merituoși, care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale și județene (individual sau în echipe), precum și la examenul de bacalaureat.
În total, au fost aprobate 153 de premii, pentru care s-a alocat de la bugetul local suma totală de 148.600 lei (net), respectiv 156.160 lei (brut).

”Dincolo de valoarea intrinsecă a premiilor, considerăm că este foarte important semnalul pe care noi, ca autoritate publică locală, îl transmitem elevilor exemplari, profesorilor care i-au pregătit, părinților și unităților de învățământ unde aceștia se formează, pentru că rezultatele lor sunt cea mai bună carte de vizită a unei școli. De aceea, și în acest an am recompensat eforturile elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare de nivel regional și național, sau pentru nota 10 la examenul de bacalaureat”, spune primarul municipiului Lugoj, Bogdan Ștefan Blidariu, inițiatorul proiectului de hotărâre.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

botine Magazin Big MagIată și categoriile care au fost recompensate cu premii în bani din partea munici­pa­li­tății.

Locul I, olimpiada județea­nă: 33 de premii, valoare premiu net pe elev 2.000 de lei, suma totală brută: 70.620 lei (impozit 4.620 lei), suma totală netă 66.000 lei.

Locul II, olimpiada județeană: 34 de premii, valoare premiu net pe elev 1.000 de lei, suma totală brută: 35.360 lei (impozit 1.360 lei), suma totală netă 34.000 lei.
Locul III, olimpiada județeană: 30 de premii, valoare premiu net pe elev 500 de lei, suma totală brută: 15.000 lei, suma totală netă 15.000 lei.

Locul II, olimpiada județeană, echipe: 19 premii, valoare premiu net pe elev 400 de lei, suma totală brută: 7.600 lei, suma totală netă 7.600 lei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Locul III, olimpiada județeană, echipe: 30 de premii, valoare premiu net pe elev 200 de lei, suma totală brută: 6.000 lei, suma totală netă 6.000 lei.

Locul I, olimpiada națională: un premiu, în valoare de 3.000 de lei.
Locul II, olimpiada națio­nală: patru premii în valoare de câte 3.000 de lei (total 12.000 lei).

Locul III, olimpiada națio­nală: un premiu, în valoare de 3.000 de lei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Pentru media 10 obținută la examenul de bacalaureat s-a aprobat un premiu de 2.000 de lei. Lista premianților a fost înaintată Consiliului Local Municipal, prin referat, de conducerea școlilor lugojene.

Bijuterii din ARGINT Magazin Big Magsursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Stiri din Timiș

Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...

Administratie

Sistemul sanitar funcționează la cota de avarie. În timp ce legile de austeritate blochează angajările în marile unități medicale din vestul României, epuizarea extremă...