Închis circulației pe 11 mai, Podul de Fier din Lugoj ar putea rămâne în acest fel până la 16 septembrie 2027. În ciuda tuturor datelor vehiculate sau promise de către primărie sau constructor. Pancarta montată pe grilajul ce delimitează șantierul arată clar că lucrările s-ar putea întinde, în funcție de mai multe condiții, până la anul. O spune și omul al cărui nume apare pe afișul șantierului, semnatarul proiectului de reabilitare.
Primăria a propus un termen de trei luni, inițial, corelat cu cel aruncat în spațiul public de către constructor, adică 15 august. În cadrul unei intervenții recente în media locală, primarul Dobra a revenit asupra termenului, vehiculând mai nou luna septembrie a anului 2026 pentru redarea circulației.
Proiectul de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj a început în toamna lui 2024, conform aceleiași pancarte. Acesta are un termen de finalizare de 36 de luni, adică 9 septembrie 2026.
Într-un răspuns transmis redacției VoxRadar la 11 iunie 2026, Primăria Lugoj a explicat că, deocamdată, nu există vreun pericol real ca lucrările la pod să nu continue conform graficului. Totuși, administrația confirmă că podul se va redeschide în toamnă, cel puțin pentru traficul rutier, în cel mai pozitiv scenariu.
„Lucrările de reabilitare a Podului de Fier se desfășoară conform etapelor stabilite și nu există blocaje în implementarea proiectului. În această perioadă are loc una dintre cele mai importante și complexe etape ale investiției: expertizarea fiecărui element al structurii metalice. Proiectantul analizează în detaliu fiecare componentă a podului pentru a stabili cu exactitate care elemente trebuie înlocuite, care necesită ranforsări și care pot fi păstrate și recondiționate.
Este o procedură tehnică minuțioasă, care necesită timp și atenție, deoarece vorbim despre siguranța și durabilitatea unei construcții emblematice pentru orașul nostru. După finalizarea expertizei și predarea documentației către beneficiar, proiectul va fi actualizat în funcție de concluziile tehnice, iar constructorul va primi tema de execuție pentru intervențiile asupra structurii metalice.
Știu că această perioadă presupune un disconfort pentru mulți dintre dumneavoastră și vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere. Sunt convins că lucrările vor continua pe traiectoria stabilită și că vom putea reda circulației Podul de Fier în această toamnă”, a explicat primarul Călin Dobra pentru VoxRadar.
Acesta fusese ridicat în apropierea teatrului, dar a cedat rapid sub presiunea apelor. De-a lungul timpului s-au făcut mai multe demersuri pentru modernizarea construcției, însă toate au fost blocate fie de proceduri administrative complicate, fie de depășirea termenelor stabilite.
Citește și alte materiale despre Podul de Fier din Lugoj:
Planurile primăriei, date peste cap la Lugoj. Podul de Fier nu se deschide pe 15 august
Podul de Fier „s-a dărâmat”. Cotroverse majore legate de lucrările de reabilitare și firma care le execută
Ritm de melc la lucrările de refacere a Podului de Fier. Lugojul e sufocat de traficul auto
„Tot ce curăță aruncă în Timiș”. Constructorul Podului de Fier riscă o nouă amendă uriașă
SURSA: voxradar.ro
Proiectul podului nou, respins de „Cultură”
VoxRadar l-a contactat pe inginerul Alexandru Mario Popa, care a realizat proiectul de reabilitare pentru simbolul Lugojului. Potrivit acestuia, inițial s-a propus o variantă de a crea un pod complet nou. Această propunere a fost însă respinsă, iar podul ce se află în reparații va rămâne cu aceleași restricții de tonaj și după reabilitare.„Din punct de vedere tehnic, inițial s-a propus un pod nou, însă după ce s-a trimis propunerea la Direcția de Cultură Timiș, aceasta a respins inițiativa și s-a mers pe reabilitarea podului existent. Noi ne-am ocupat de tot ce ține de proiectare, iar acum oferim aceleași servicii, asistență tehnică. Podul, odată reabilitat, nu va permite traversarea mașinilor mai mari de 3,5 tone”, a explicat pentru VoxRadar Alexandru Mario Popa, proiectantul Podului de Fier din Lugoj.Inginerul explică și că propunerea de realizare a unui nou pod adiacent, undeva în vecinătatea celui existent și care să deservească și traficul mai greu, ține acum doar de administrația locală. Primăria va decide când și dacă se va merge înainte cu proiectul secundar,
De ce nu se vede un avans clar „pe teren” la pod
Popa a oferit și explicații despre doleanțele lugojenilor, care spun că, în teren, lucrările la pod aproape că nu avansează deloc. Nu de puține ori, internetul abundă de imagini cu podul gol, sau cu doi angajați care curăță structura de fier a trecerii de peste apă.
Podul de Fier din Lugoj la 17 iunie 2026 – VoxRadar
„Din punctul meu de vedere, lucrările la pod se desfășoară normal. De ce nu vede lumea progres în teren, este pentru că în timp ce muncitorii sablează la pod, constructorul se ocupă Și de realizarea părților care vor fi montate acolo, asta se întâmplă undeva într-o hală și, odată realizate, se vor monta sau înlocui după caz”, ne-a explicat proiectantul lucrărilor de reabilitare.Compania la care lucrează Popa, o firmă cu experiență din București, urmărește îndeaproape proiectul și, la orice impas tehnic, vine cu soluții tocmai pentru a preîntâmpina orice blocaj care ar frâna lucrările.
Termenele vehiculate, inclusiv 2027, pot fi depășite
În ciuda entuziasmului proiectantului, acesta nu are nicio putere în teren. La pod, constructorul este cel care își împarte munca de zi cu zi, în funcție de „buget, plata facturilor și alte elemente”. Orice problemă întâmpinată ar putea decala termenele inițial propuse.„Acele termene de 15 august, 1 septembrie, sau altele, se referă strict la partea de redare a traficului rutier, calea rutieră da, poate fi dată mai repede în utilizare. Nu știu să vă spun dacă este un termen realist acum, ține de foarte multe lucruri, condiții meteo, probleme ce pot apărea pe parcurs, constructor. Acel termen de toamna lui 2027 de pe pancartă se referă la tot podul, inclusiv legat de cele patru vămi, structura de fier în afară de asfalt, inclusiv albia râului”, a mai explicat inginerul Mario Popa pentru VoxRadar

Podul de Fier din Lugoj la 17 iunie 2026 – VoxRadar
Ce șanse sunt ca lucrarea să fie finalizată în termen
Având în vedere ritmul lucrărilor de pe teren, și îngrijorările lugojenilor de rând, l-am întrebat pe proiectant dacă este de părere că firma contractată pentru reabilitare își va putea duce munca la bun sfârșit.„Vă dați seama că eu nu mă pot pronunța la acest aspect, noi suntem proiectanți și avem un rol bine definit, aici mai degrabă să vă răspundă primăria sau constructorul. Noi credem că, în acest moment, lucrările se desfășoară în graficul propus, nu vedem deocamdată motive să apară blocaje serioase sau întârzieri mari față de termenul vehiculat inițial”, a concluzionat Popa.

Podul de Fier din Lugoj la 17 iunie 2026 – VoxRadar

Podul de Fier din Lugoj la 17 iunie 2026 – VoxRadar
Repararea unui pod simbol al orașului
Proiectul de reabilitare al Podului de Fier costă peste 10 milioane de lei. Firma contractată, EBens Blue Bau SRL din Lugoj, a avut în 2025 o cifră de afaceri de 18,7 milioane de lei și 33 de angajați, potrivit portalului listafirme.ro S-a ocupat și de podul de la Tapia, dar și de alte obiective din Lugoj, cum ar fi centrul orașului. Centrul pietonal, tronsonul dintre Podul de Fier și respectiv intersecția cu strada Bucegi, a fost reabilitat în 2024 tot de către firma lugojeană, pe timpul fostei administrații Buciu. Podul de Fier din Lugoj a fost deschis circulației în 1902, ca alternativă durabilă și estetic superioară la vechiul pod de lemn peste Timiș, cunoscut local drept „podul de o zi”.
Podul de Fier din Lugoj la 17 iunie 2026 – VoxRadar
Podul de Fier din Lugoj trebuia „înlocuit” cu unul nou. Proiectantul transmite că limitarea de tonaj rămâne și după reabilitare
In acest articolLugoj, pod. lugoj, Podul de Fier Lugoj, podul lugoj, proiectant pod lugoj
Adăuga comentariul tău !













































































































