Asociația Acasă în Banat a desemnat satul Grădinari din județul Caraș-Severin pentru următoarea ediție a evenimentului „Color the Village” (Colorează Satul), care se va desfășura pe 5, 6 și 7 iunie 2025, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/
Aproximativ 30 de case din localitate vor fi renovate și pictate de sute de voluntari, într-o acțiune de revitalizare a patrimoniului satului.
Situat la 90 km de Timișoara și cunoscut în trecut sub numele de Cacova, Grădinari a fost ales datorită poziției sale pitorești și a comunității dornice să se implice. Multe dintre casele vechi sunt în prezent locuite de persoane în vârstă și necesită reparații urgente. În plus, satul reprezintă un punct de acces către Valea Carașului, având un potențial turistic valoros.
Asociația va selecta 30 de case în funcție de starea lor și va acorda prioritate celor cu situații sociale deosebite. „Pentru noi, Grădinari e un simbol al tradiției și istoriei Banatului, iar oamenii sunt extraordinari”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Primarul comunei, Ioan Goje, și-a exprimat sprijinul față de inițiativă, subliniind importanța implicării comunității locale în acest proiect de reînnoire. Aceasta va fi cea de-a șaptea ediție a evenimentului Color the Village, ce are loc anual în sate din județele Timiș și Caraș-Severin, acțiunile precedente desfășurându-se în Altringen, Valeapai, Fărășești, Ilidia, Racovița și Eftimie Murgu.




















































































































