Vestul țării continuă să fie afectat de căldură intensă în ultimele zile de august, cu temperaturi ce pot atinge 35 de grade Celsius, avertizează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
În Banat și Crișana, ziua de astăzi aduce un cer variabil, cu înnorări și posibile averse după-amiaza, în special în zonele montane și de deal. Local, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală atingând pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 35 de grade, iar minimele între 14 și 19 grade, cu valori mai ridicate în zona de deal, până la 22 de grade.
Pentru mâine, vremea se menține călduroasă, cu aceleași condiții de disconfort termic ridicat și posibile furtuni pe arii restrânse, în special în jumătatea estică a regiunii.

















































































































