Connect with us

Hi, what are you looking for?

nemira.ro

Breaking News

Trei militari, răniți în timpul unei şedinţe de aprindere a unei încărcături de exploziv (TNT)

Miercuri, 15 februarie, în jurul orei 09.30, în Poligonul Căţelu, trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicaţii şi Informatică „Colonel Gheorghe Vişata”, din Bucureşti, au fost răniţi pe timpul executării unei şedinţe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de exploziv (TNT).

Au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situaţii, fiind acordat primul ajutor la faţa locului de personalul medical prezent pe timpul desfăşurării şedinţei de instruire. Doi dintre militari, un soldat şi un căpitan, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigaţiilor medicale, unitate medicală la care a fost transportat, ulterior, şi un al treilea militar, cu gradul de soldat.

Unul dintre soldaţi a suferit politraumatisme la membrele superioare şi în zona capului, şi este supus, la ora difuzării informaţiei de presă, unor intervenţii chirurgicale şi proceduri medicale complexe. Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital.

Ceilalţi doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofiţerul prezintă escoriaţii, plăgi la membre şi tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriaţii la nivelul membrelor.

Conducerea unităţii a informat Parchetul Militar Bucureşti şi a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Fostul polițist Valer Kovacs solicită demiterea șefului Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în urma deflagrației produse marți dimineață, în jurul orei 08:20, la o...

Administrație

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, face un apel public către cetățeni să se implice activ în curățarea trotuarelor, în contextul ninsorilor abundente din ultimele...

Știri

Tată și fiică din județul Arad au fost reținuți de procurorii DIICOT Timișoara, fiind acuzați de trafic de droguri de mare risc, după percheziții...

Administrație

Un consilier local din municipiul Lugoj a declanșat un conflict deschis cu administrația locală, atacând în instanță hotărârea Consiliului Local prin care au fost...