Connect with us

Hi, what are you looking for?

Știri

Un spărgător de case, prins cu ocazia loviturii cu numărul patru, nu departe de Lugoj

Nu i-au ajuns trei spargeri reușite, așa că la a patra, a dat de polițiști. La data de 1 februarie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Gavojdia, au identificat un bărbat, de 29 de ani, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, conform, lugojeanul.ro.

Schiop Bogdan

În fapt, în cursul anului 2021, acesta ar fi pătruns în două locuințe din localitatea Nădrag și în sediul unei societăți comercială, din localitatea Criciova, iar în data de 15.01.2022 ar fi pătruns într-o altă locuință din localitatea Nădrag. Prejudiciul a fost recuperat parțial.

RETIM

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului și recuperării prejudiciului în totalitate.

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un accident grav a avut loc marți dimineața pe Drumul Național 57B, în județul Caraș-Severin, în localitatea Prilipet, care a lăsat în urmă două...

Știri

Procurorii DIICOT și polițiștii specializați în combaterea finanțării terorismului și criminalității informatice au desfășurat miercuri dimineață o amplă operațiune menită să destructureze o rețea...

Sport

În perioada 21-23 martie 2025, orașul Reșița a fost gazda Finalei Campionatului Național Școlar de Lupte Libere, unde tinerii sportivi de la Clubul Sportiv...

Sănătate

La cinci ani de la începutul pandemiei de Covid-19, cercetătorii au început să înțeleagă mai bine efectele de lungă durată ale virusului asupra organismului....