Părinții și copiii sunt așteptați în 28 februarie – 1 martie 2026, în Atriumul Iulius Town, la Edu Fest Timișoara, un târg dedicat ofertelor educaționale private din vestul țării. Participarea este gratuită, iar evenimentul este organizat sub egida Wendhill Academy – International School of Timișoara, conform: https://debanat.ro/
Evenimentul reunește școli private, creșe, grădinițe, programe afterschool, centre educaționale, cluburi de limbi străine, librării și organizații care susțin dezvoltarea armonioasă a copiilor. Părinții vor putea discuta direct cu reprezentanții instituțiilor și vor afla detalii despre programele disponibile pentru anul școlar viitor.
Edu Fest Timișoara 2026 continuă seria edițiilor Kids Fest și își propune să aducă laolaltă comunitatea educațională și familiile interesate de alternative moderne de învățare. Organizatorii subliniază că parteneriatul cu Iulius Town facilitează accesul publicului larg la informații relevante într-un cadru prietenos și interactiv.
Wendhill Academy, organizatorul evenimentului, este prima instituție din vestul țării acreditată în sistemul britanic Pearson și este prezentă în Iulius Town cu o creșă și o grădiniță.


















































































































