Potrivit edilului, cei trei au fost identificați în doar câteva ore de polițiștii locali, cu ajutorul sistemului de supraveghere video din oraș. Întreaga cantitate de deșeuri abandonată ar fi putut fi predată gratuit la centrele de colectare existente, însă bărbații au ales să le arunce pe domeniul public.
„Drumul cel mai scurt nu este întotdeauna cel mai ieftin”, a transmis primarul, subliniind că sancțiunile aplicate sunt considerabile și menite să descurajeze astfel de comportamente. În același context, Dominic Fritz a anunțat că săptămâna trecută a fost semnat contractul pentru construirea unui nou centru de colectare a deșeurilor pe Calea Chișodei. Investiția va fi realizată pe un teren de aproximativ 25.000 de metri pătrați și are ca scop facilitarea predării legale și gratuite a deșeurilor de către cetățeni.
Primarul a avertizat că autoritățile locale vor continua să monitorizeze orașul și să aplice sancțiuni celor care abandonează deșeuri, subliniind că administrația „stă cu ochii și cu amenzile” pe cei care încalcă legea.
Administrație
Amenzi usturătoare pentru abandonarea deșeurilor: 45.000 de lei pentru trei timișoreni
Vă recomandăm
Știri Regionale
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...
Știri din Timișoara
Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...
Stiri din Timiș
Un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs miercuri...
Administratie
Sistemul sanitar funcționează la cota de avarie. În timp ce legile de austeritate blochează angajările în marile unități medicale din vestul României, epuizarea extremă...



















































































































