Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată anual pe 24 martie, pentru a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai infecțioase boli la nivel global și pentru a încuraja prevenția, diagnosticarea precoce și accesul la tratament. Data are o semnificație importantă, fiind legată de anul 1882, când Robert Koch a anunțat descoperirea bacilului responsabil de apariția bolii.
Medicii din Timișoara transmit că tuberculoza rămâne o problemă majoră de sănătate publică, chiar dacă este o afecțiune prevenibilă și tratabilă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tema din acest an, „Da! Putem pune capăt tuberculozei”, subliniază importanța acțiunilor coordonate și a accesului la servicii medicale.
Medicii avertizează că simptomele pot fi ușor ignorate la început, ceea ce duce la întârzierea diagnosticului. La fiecare oră, o persoană este diagnosticată cu tuberculoză, iar zilnic se înregistrează decese cauzate de complicațiile bolii.
„Tuberculoza este o boală foarte contagioasă. Principalele simptome sunt o tuse persistentă, slăbire în greutate, inapetență, transpirații nocturne și, în cazuri grave, se ajunge la tuse cu expectorație mucopurulentă sau cu sânge, ceea ce îi aduce pe cei mai mulți pacienți la medic”, explică Gabriela Ionescu, medic pneumolog în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Diagnosticul începe de la suspiciunea clinică și imagistică, însă confirmarea se realizează în unități medicale de specialitate, respectiv în dispensare TBC și clinici de pneumoftiziologie. În ceea ce privește prevenția, specialiștii atrag atenția că aceasta este strâns legată de condițiile de trai și de prezentarea la medic la primele semne ale bolii. În România, vaccinul BCG împotriva tuberculozei se face la naștere, ca măsură de protecție timpurie, fiind introdus în schema națională de vaccinare. Tratamentul tuberculozei este de durată, individualizat, și se realizează exclusiv în unități medicale de specialitate.
România este în continuare țara cu cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, în ciuda progreselor realizate în ultimii ani. În fiecare zi, peste 4.300 de oameni își pierd viața din cauza tuberculozei, iar în 2024, doar în regiunea europeană a OMS, au fost raportate 170.000 de cazuri noi, multe dintre ele fiind forme rezistente la tratament. În 2024, incidența tuberculozei în România a fost de 44,3 la 100.000 de locuitori, iar la copii de 10,8 la 100.000.
Tuberculoza rămâne o problemă importantă de sănătate publică, însă este o boală care poate fi prevenită și vindecată, dacă este depistată la timp și tratată corespunzător. Medicii recomandă prezentarea la specialist în cazul apariției simptomelor persistente, pentru un diagnostic timpuriu și inițierea rapidă a tratamentului.











































































































