Primăria Timișoara pregătește lansarea a opt proiecte majore de infrastructură și regenerare urbană, cu o valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro, în cursul acestui an. Primarul Dominic Fritz avertizează că lucrările vor aduce disconfort și praf, dar spune că acestea sunt esențiale pentru modernizarea orașului.
Municipalitatea vrea să înceapă în 2026 mai multe șantiere importante, în paralel cu cele deja deschise, într-un an pe care administrația îl numește „anul șantierelor”. Investițiile sunt susținute în mare parte din fonduri europene și vizează infrastructura rutieră, transportul public și regenerarea urbană.
Printre proiectele care ar urma să înceapă în curând se numără regenerarea urbană din zona Traian, pe o suprafață de șase hectare, investiție estimată la 34 de milioane de euro, precum și construcția Podului Muncii și a podului de la strada Polonă, care include trei pasaje și are o valoare de aproximativ 11 milioane de euro din bugetul local.
De asemenea, administrația locală a semnat contractul de execuție pentru retehnologizarea a 30 de kilometri de conducte, proiect în valoare de 50 de milioane de euro, finanțat în mare parte din fonduri europene.
Primarul Dominic Fritz spune că lucrările vor produce disconfort temporar pentru locuitori, dar vor schimba semnificativ mobilitatea în oraș. „Va fi deranj, va fi praf, dar schimbăm modul în care te miști în Timișoara, ca pieton sau șofer”, a declarat edilul.
Alte proiecte aflate în evaluare sau în proceduri de licitație includ modernizarea străzii Gării, cu introducerea unei linii de tramvai, Podul Solventul, regenerarea urbană din zona Mocioni, precum și proiectele Podul ISHO și Magistrala Verde, care ar urma să refacă legătura dintre zona Șagului și centrul orașului.
Potrivit primarului, dacă toate procedurile vor decurge conform planului, cele opt proiecte ar putea fi demarate în cursul acestui an. În paralel, autoritățile încearcă să evite pierderea a aproximativ 60 de milioane de lei, sumă care ar putea ajunge la bugetul de stat în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar.















































































































