Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri Naționale

Ultima aroganță sau sărutul lui Iuda?

În comunicatul oficial, această decizie a fost justificată ca fiind o recunoaștere „a competenței și profesionalismului dovedite în domeniul justiției constituționale”. Totuși, pentru opinia publică, momentul ales și numele beneficiarilor ridică semne de întrebare serioase. Decorarea vine după ce CCR a invalidat turul doi al alegerilor prezidențiale, o decizie care a alimentat tensiunile politice și a accentuat acuzațiile de partizanat judiciar.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Consider gestul președintelui drept „sărutul lui Iuda”, menit să arate poporului cine sunt adevărații săi complici la lovitura de stat.
Când am crezut că nu se poate mai rău, Iohannis a demonstrat contrariul. Politica pe plaiul mioritic dă în clocot, alimentând și mai mult revolta publică, într-o țară în care inechitatea socială și corupția rămân probleme majore. Dar telenovela politică nu se oprește aici.

Într-o turnură dramatică a evenimentelor, Klaus Iohannis a anunțat că își va prezenta demisia pe 12 februarie, evitând astfel votul Parlamentului pentru suspendare. „Acest demers va avea efecte negative în plan intern și extern. Vom fi de râsul lumii. Tocmai de aceea, am ales să demisionez”, a declarat Iohannis.
Eu cred că era mai nimerit ca el, președintele expirat al unui stat eșuat, să spună precum Nenea Iancu: „Ar fi de râs dacă nu ar fi tragic și tragic dacă nu ar fi de râsul lumii!”

Nu am înțeles de ce demisionează pe 12 februarie și nu pe 13. Puteam să zicem și noi: Ghinion!
Interimatul va fi preluat de Ilie Bolojan, unul dintre liderii de încredere ai PNL, ceea ce indică faptul că tabăra liberală încearcă să controleze tranziția politică. Cu toate acestea, criza politică din România este departe de a se încheia, iar efectele acestei decizii vor continua să reverbereze pe scena publică.
Fie că este vorba despre o ultimă aroganță sau despre un act de trădare simbolic, decorarea judecătorilor CCR de către Klaus Iohannis rămâne un moment definitoriu al sfârșitului său de mandat. Rămâne de văzut dacă acest gest va influența viitorul său politic sau dacă va fi doar o notă de subsol într-o președinție plină de controverse.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Un lucru însă este foarte clar: în următoarele zile se vor face schimbări majore la Cotroceni, adică se va înlocui dulapul săsesc cu un bolovan de Bihor. În rest, toate rămân cum au fost!

                                                                                                                                                                    Dan TIMARU

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Știri Regionale

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis operatorilor feroviari o notificare oficială privind închiderea circulației pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș,...

Politica

Ioan Popa, cel mai titrat primar din istoria Reșiței, omul care a repus un oraș aflat în moarte clinică pe harta țării, se retrage...

Știri din Timișoara

Zi decisivă pentru președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță joi dimineață verdictul definitiv în dosarul de...

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...