Spectacolul Mantas va fi prezentat sâmbătă, 25 octombrie, la ora 18:00, la Hala C4 Company din Timișoara. Este ultima reprezentație programată în acest an, iar intrarea este liberă, pe bază de rezervare prin SMS, conform: https://www.tion.ro/
Scris și regizat de Bogdan Sărătean, spectacolul spune povestea ultimelor zile din viața regizorului lituanian Mantas Kvedaravicius, ucis în martie 2022 la Mariupol, în timpul ocupației ruse. Reprezentația va fi urmată de o discuție cu publicul, la care va participa echipa de creație.
Proiectul este rezultatul colaborării dintre Interakt Arts, Bis Teatru, C4 Company și Prin Banat, organizații culturale din Sibiu și Timișoara. Premiera a avut loc în 19 septembrie 2025, în cadrul proiectului finanțat de Centrul de Proiecte Timișoara, iar pe 4 octombrie a fost jucat în cadrul Festivalul 25 de ore de teatru non-stop.
Spectacolul face parte din proiectul „Mantas – o tragedie contemporană”, implementat de Interakt Arts și finanțat de Ministerul Culturii. Din distribuție fac parte Alexandru Romescu, Cristina Rotaru Chiperi și Nana Balint, iar scenografia este semnată de Alexandra Budianu.
Locul: Hala C4 Company, Bulevardul 16 decembrie 1989 nr. 43 (acces prin curte, în spate la Neuromed)
Data: 25 octombrie, ora 18:00
Rezervări: SMS la 0748189149 — locuri limitate.
































































































































