Timișoara, 12 martie 2025 – Muzeul Național al Banatului (MNaB) a adus în prim-plan povestea fascinantă a Morii Elisabeta, un simbol al industriei locale de pe malul Begăi, care, odinioară, alimenta întreaga Europă cu făină. Acesta a fost un punct central al dezvoltării economice din Timișoara la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, conform: https://renasterea.ro/
Construită în 1869, Moara Elisabeta a fost o realizare tehnologică importantă a vremii, fiind o moară cu aburi, printre cele mai mari din zonă. Inițial, funcționa ca filială a celebrei Mori Elisabeta din Budapesta, iar numele său era o reverență adusă împărătesei Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută și ca Sissi, a cărei popularitate era imensă în Imperiul Austro-Ungar. Moara a fost înființată odată cu Societatea Bănățeană a Morilor cu Aburi și a jucat un rol esențial în dezvoltarea industrială a Timișoarei, un oraș care își croia drumul spre modernitate.
În 1909, moara a fost cumpărată și extinsă de familia Prohaska, o familie cunoscută în industria timișoreană. După această achiziție, localnicii au început să o numească Moara Prohaska, iar aceasta a devenit un simbol al progresului economic al orașului. Perioada interbelică a fost apogeul activității Morii Elisabeta, când a ajuns să fie cea mai mare unitate mulinologică din Timișoara. Avea un debarcader propriu pe Bega și o linie ferată industrială de un kilometru care o conecta direct la Gara Iosefin. Acest sistem de transport eficient făcea ca moara să fie un nod important al infrastructurii economice locale.
În acea perioadă, Moara Elisabeta avea 300 de muncitori și 45 de funcționari, iar producția anuală depășea 60.000 de tone de făină și furaje. Produsele sale erau exportate în întreaga Europă – în țări precum Bosnia, Germania, Olanda, Franța, Elveția – dar și în Vechiul Regat și chiar până în Statele Unite. Acest flux continuu de produse făcea ca Timișoara să fie un motor economic puternic al regiunii, iar Moara Elisabeta să fie un exemplu al prosperității industriale.
Din păcate, ca multe alte construcții industriale timișorene, și Moara Elisabeta a suferit din cauza devastatoarelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bombardamentele din timpul războiului au avariat grav corpul vestic al clădirii, iar acest șoc a marcat începutul unei perioade de declin pentru moara care fusese cândva un gigant economic.
În anii ’60, o parte din terenul morii a fost transformat în locuințe, iar în deceniile următoare, în special după 1989, speculațiile imobiliare au început să pună stăpânire pe zona respectivă. Moara a fost abandonată, iar construcția a rămas în paragină. Chiar și astăzi, după decenii de neglijență, clădirea se află într-o stare avansată de degradare, fiind parțial demolată și fără identitate.
În ciuda acestui abandon, Moara Elisabeta rămâne un simbol al unei epoci în care Timișoara era un exemplu de progres economic și industrial. Muzeul Național al Banatului a dorit să readucă în atenție această poveste, împărtășind-o iubitorilor de istorie. În acest sens, au fost prezentate imagini vechi din colecția Fridolin Hess, alături de o carte poștală de epocă cu inscripția „Erzsébet malom – Elisabeth Mühle” (Moara Elisabeta) și o factură din 1894, care documentează tranzacțiile comerciale ale morii.
Ce rămâne din Moara Elisabeta astăzi sunt doar amintirile și imagini istorice, ce reflectă o perioadă de glorie a orașului. Rămâne arhitectura impunătoare a clădirii, care încă mai amintește de acele vremuri în care Timișoara se afla în avangarda dezvoltării economice din regiune. Totodată, numele „Moara Elisabeta” continuă să fie rostit de cei care cunosc istoria orașului, păstrând vie memoria unui simbol al industriei locale ce a hrănit nu doar Europa, ci și o mare parte din lumea întreagă.
