Vremea va fi în general frumoasă în vestul țării în următoarele două zile, iar temperaturile vor continua să crească, atingând valori de până la 33 de grade, potrivit Serviciului Regional de Prognoză din Timișoara, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Astăzi, cerul va fi variabil, iar doar în vestul Munților Meridionali sunt așteptate averse slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 30 de grade, cu valori mai reduse în Depresiunea Petroșani, unde nu vor depăși 23 de grade. Minimele nocturne vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni și 17 grade în zonele de deal.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului, unde rafalele pot ajunge la 45-55 km/h. La munte, pe creste, vântul va sufla mai puternic, cu viteze de 60-80 km/h.
Mâine, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă în întreaga regiune. Cerul va rămâne variabil, însă în nord-estul Crișanei și în zona Munților Apuseni sunt posibile averse slabe, descărcări electrice și condiții reduse pentru grindină de mici dimensiuni.
Temperaturile maxime vor urca până la 33 de grade, în timp ce minimele se vor situa între 13 grade în depresiuni și 21 de grade în zonele de deal. Vântul va continua să prezinte unele intensificări în sudul Banatului, cu rafale de 40-50 km/h, precum și pe crestele montane, unde vitezele vor ajunge la 60-70 km/h.


















































































































