Administrația locală a preluat această responsabilitate după falimentul societății Meridian, fosta entitate care gestiona locuințele. Consiliul Local a decis ca atribuțiile să fie transferate noii Societăți de Administrare a Patrimoniului, care a început analiza tuturor contractelor de închiriere, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Autoritățile urmăresc eliminarea cazurilor în care apartamentele sunt ocupate fără forme legale sau fără plata chiriei. De asemenea, după finalizarea verificărilor, municipalitatea intenționează să demareze procedura de vânzare a locuințelor ANL.
Primarul Călin Dobra spune că au fost identificate situații în care titularii contractelor nu mai locuiesc la adresa respectivă, posibil fiind plecați în străinătate, ceea ce arată că nu mai au nevoie de locuințele primite de la stat. Edilul menționează și existența unor restanțieri, care riscă evacuarea.
Potrivit primarului, respectarea obligațiilor contractuale este esențială pentru buna gestionare a fondului locativ, iar municipalitatea va aplica măsurile prevăzute de lege.
































































































































