O nouă taxă vamală de 3 euro intră în vigoare de la 1 iulie în Uniunea Europeană pentru coletele cu o valoare de până la 150 de euro importate din afara spațiului comunitar, măsura vizând în special comenzile plasate pe platforme precum Temu, Shein sau AliExpress.
Taxa vine ca urmare a avalanșei de colete online, circa şase miliarde în 2025, din care peste 90% au venit din China, iar Uniunea spune că acest sistem dezavantajează comercianții europeni, cei care plăteau deja taxe. România are deja o taxă provizorie de 5 euro, care va funcţiona cumulativ cu cea europeană până la definitivarea sistemului vamal comunitar, estimată pentru peste doi ani. Până atunci cele două se vor cumula, și vom avea astfel 8 euro pentru fiecare colet.
Comisia Europeană susține că măsura urmărește atât protejarea consumatorilor împotriva produselor neconforme sau periculoase, cât și sprijinirea comercianților europeni, care reclamă concurență neloială din partea platformelor asiatice.
Din punct de vedere legal, taxa va fi achitată de importatori sau comercianți. Aceștia pot decide să transfere costul către clienți, însă numai dacă îi informează în mod clar înainte de finalizarea comenzii.
Potrivit datelor UE, aproape 5,9 miliarde de colete cu valoare redusă au intrat pe piața europeană în 2025, echivalentul a peste 180 de colete pe secundă.

















































































































