Ministerul Energiei face apel la consumatorii casnici, companii, instituții publice și prosumatori să contribuie, prin măsuri voluntare, la reducerea consumului de energie electrică în intervalul orar 19:00-23:00, până la data de 31 august 2026, în contextul valorilor extrem de scăzute înregistrate de debitul Dunării.
Instituția a publicat o serie de recomandări atât pentru consumatorii casnici cât și pentru cei industriali.
Astfel, consumatorii casnici sunt încurajați să reducă utilizarea simultană a echipamentelor cu un consum ridicat de energie electrică în intervalul 19:00-23:00 și să reprogrameze aceste activități în intervalul 11:00-17:00, când producția de energie din surse fotovoltaice este mai ridicată.
„Pot fi reprogramate: utilizarea mașinii de spălat rufe și a mașinii de spălat vase; folosirea uscătorului de rufe; încărcarea autovehiculelor electrice; utilizarea boilerelor electrice și a altor echipamente cu un consum ridicat; folosirea simultană a mai multor aparate electrocasnice. De asemenea, este recomandată oprirea luminilor și a echipamentelor care nu sunt utilizate. Ministerul Energiei nu solicită populației să oprească aparatele necesare pentru protejarea sănătății, pentru menținerea unei temperaturi suportabile în locuințe sau pentru funcționarea echipamentelor medicale.”, arată Ministerul Energiei.
Pentru marii consumatori, respectiv aceia cu un consum anual de peste 50.000 MWh, Ministerul Energiei susține că măsurile pot include reprogramarea unor procese flexibile, utilizarea capacităților proprii de producție sau de stocare și evitarea pornirii unor echipamente cu putere mare în orele de vârf. Instituția susține că reducerea consumului nu trebuie să afecteze securitatea instalațiilor, protecția angajaților, continuitatea proceselor critice sau obligațiile privind protecția mediului.
Pentru consumatorii noncasnici cu un consum anual sub 50.000 MWh, pot fi avute în vedere măsuri precum reducerea iluminatului neesențial, oprirea echipamentelor neutilizate, evitarea încărcării autovehiculelor electrice în orele de vârf și reprogramarea activităților cu un consum ridicat.
Instituțiile publice sunt solicitate să reducă, acolo unde specificul activității permite, consumul de energie electrică în intervalul 19:00-23:00 iar măsurile pot viza oprirea iluminatului arhitectural și decorativ, reducerea iluminatului în spațiile neutilizate, oprirea echipamentelor care nu sunt necesare după încheierea programului; limitarea climatizării în spațiile neocupate, reprogramarea activităților administrative cu un consum ridicat. Recomandările nu vizează spitalele, serviciile de urgență, unitățile de intervenție, sistemele de alimentare cu apă, infrastructura critică sau alte servicii publice esențiale. Nicio măsură nu trebuie să afecteze sănătatea, siguranța cetățenilor sau continuitatea serviciilor indispensabile.
Instituția precizează, de asemenea, că recomandările sunt voluntare, temporare și preventive iar scopul lor este traversarea acestei perioade fără întreruperi și evitarea unor măsuri mai restrictive.





















































































































