Câteva decenii, atât le-a luat aleșilor locali din Timișoara să se pună de acord asupra unui plan de transport metropolitan în jurul urbei de pe Bega. După zeci de planuri, amânări, contracte neîncepute sau eșuate, un prim pas concret a fost realizat. Mai exact, Ministerul Transporturilor și-a dat avizul pentru ceea ce va deveni, în următorii ani, circuitul de transport public din zona metropolitană a Timișoarei.
Reacția lui Frtiz la anunțul Ministerului Transportului
Dominic Fritz a fost cel care a anunțat pe Facebook că autoritățile au primit avizul pentru trenul metropolitan din Timișoara.Îi mulțumesc ministrului transporturilor, Radu Miruță, pentru promptitudine și deschidere. Ca să grăbim lucrurile, urmează să preluăm noi elaborarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu, atât pe terenurile aflate în proprietatea municipalității, cât și pe cele administrate de Compania Națională de Căi Ferate. E un proiect cu bătaie lungă care va transforma radical modul de deplasare în Timișoara și spre Timișoara, și care deschide noi oportunități de dezvoltare a orașului. Vom avea o legătură feroviară mai rapidă între Timișoara și Arad”, a explicat primarul de Timișoara.
Ce va conține, până la urmă sistemul de transport
Fritz explică și cum va arăta, pe scurt, noul sistem de transport. Asta după ce mai toate administrațiile care au venit înaintea lui la putere în Timișoara, de la Revoluție încoace, au venit cu planuri proprii mărețe despre acest sistem. Toate, evident, eșuate.„Vom folosi infrastructura feroviară pentru transport local pe un traseu care pornește din cartierul Aeroport, continuă până la Gara de Nord, iar apoi spre zona industrială Freidorf, pe lângă centrul comercial Shopping City și pe liniile din sudul și sud-estul Timișoarei (Chișoda, Giroc, Rudicica). Punctul final al traseului e în zona Industrială Buziașului, în apropierea Căii Stan Vidrighin”, a declarat Fritz.Momentan, singura legătură dintre aeroport și centru este un autobuz, E4, care nu este cunoscut pentru punctualitate și fiabilitate. În restul cazurilor, mașina rămâne mijlocul de transport favorit al timișorenilor care stau în satele din zona metropolitană a orașului. Unii, însă puțini ca număr, preferă cele câteva autobuze „cu bătaie lungă” ce merg spre comunele din jur, însă mașina rămâne în topul preferințelor, fapt ce duce la blocaje în trafic în fiecare zi de muncă.
Ce se mai întâmplă la Brașov, Cluj, Oradea și București?
În timp ce la Timișoara proiectul avansează prin acordul ministerului, la Brașov trenul metropolitan, poate cel mai complex proiect de acest tip din România, a fost trimis spre finanțare. Investiția include 3 magistrale diametrale, inclusiv un racord feroviar nou de aproximativ 4,3 km către zona industrială și Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Trenul va avea 24 de puncte de oprire (10 noi și 14 modernizate), 9 parcări Park & Ride, 7 rame electrice B-EMU și estimează un trafic de peste 7.500 de pasageri pe zi până în 2030. Brașovenii vor plăti 1.5 miliarde de lei pentru trenul metropolitan. Bucureștiul bifează o nouă prelungire birocratică în proiectul trenului metropolitan, termenul-limită pentru atragerea fondurilor europene fiind împins strategic până pe 31 decembrie 2026. În timp ce în sudul țării progresul se rezumă doar la planșe, strategii și termene decalate, vestul țării se mișcă considerabil mai repede. Municipalități precum Cluj-Napoca și Oradea au depășit demult faza promisiunilor. Aceste orașe au fondurile garantate și au lansat deja procedurile de licitație pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor. SURSA: voxradar.roDupă decenii de blocaje, Timișoara face un pas concret spre trenurile metropolitane care vor lega centrul de periferii

















































































































