Momente de alertă marți după-amiază, în Timișoara, după ce un troleibuz a fost cuprins de fum în timp ce se afla în intersecția străzilor Surorile Martir Caceu și FC Ripensia, în apropierea fostului Stadion Dan Păltinișanu, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro
Din fericire, în mijlocul de transport nu se aflau călători în momentul incidentului. Fumul s-a răspândit rapid în zonă, iar ceilalți participanți la trafic au alertat autoritățile.
La fața locului au intervenit pompierii, însă nu a mai fost necesară acțiunea acestora. Între timp, fumul s-a dispersat, iar șoferul a precizat că incidentul a fost provocat de o defecțiune tehnică.
Conducătorul auto a decuplat troleibuzul de la rețeaua electrică de alimentare, eliminând orice risc suplimentar.
Vehiculul a fost ulterior remorcat de angajații STPT și transportat în depou pentru verificări tehnice.













































































































