Statuia Lupoaicei, unul dintre cele mai cunoscute monumente din centrul Timișoarei, împlinește 100 de ani de la amplasare. Monumentul a fost instalat în 23 aprilie 1926, chiar de Sfântul Gheorghe, și a devenit în timp un simbol al orașului, deși inaugurarea sa a fost marcată de controverse și proteste, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/
Monumentul este o copie a celebrei Lupa Capitolina din Roma și a fost oferit Timișoarei drept cadou de municipalitatea capitalei Italiei. Statuia, așezată pe un soclu de 4,49 metri, îi reprezintă pe Romulus și Remus, întemeietorii Romei, alăptați de lupoaică.
La inaugurarea din 1926 au participat aproximativ 10.000 de timișoreni, alături de oficialități locale și centrale, printre care primarul Samuil Șagovici, ministrul Vasile Goldiș și delegați ai statului italian condus atunci de Benito Mussolini.
Evenimentul nu a fost însă lipsit de tensiuni. O parte dintre timișoreni au protestat față de darul primit din partea Italiei, țară care susținea la acel moment pretențiile teritoriale ale Ungariei. Manifestanții au scandat lozinci împotriva lui Mussolini, iar statuia a fost chiar îndepărtată temporar din centrul orașului.
În ciuda începutului agitat, Lupoaica a rămas în Piața Victoriei și a devenit, în deceniile următoare, unul dintre reperele Timișoarei. Din 2012, monumentul beneficiază și de iluminat artistic pe timpul nopții.
De-a lungul timpului, statuia a fost și loc al unor proteste inedite. În 1998, cunoscutul protestatar Faur Isaia s-a urcat pe soclu în timpul inaugurării statuii Regelui Ferdinand, afișând pancarte timp de câteva ore.
Monumente similare există și în alte orașe din România, precum București, Cluj-Napoca și Târgu Mureș, însă Lupoaica din Timișoara rămâne una dintre cele mai cunoscute și fotografiate.

















































































































