AUR ridică temperatura pe scena politică și anunță că este la un pas de declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Reprezentanții formațiunii susțin că mai au nevoie de aproximativ 45 de semnături pentru a depune solicitarea oficială în Parlament, într-un demers care riscă să amplifice tensiunile din politica românească, conform: https://www.radiotimisoara.ro/
Deputatul de Timiș, Florin Popovici, afirmă că partidul consideră că există „motive suficiente” pentru suspendarea șefului statului, acuzându-l pe Nicușor Dan că ignoră voința politică exprimată și că deciziile recente privind desemnarea premierului ar adânci actuala criză politică.
„Avem semnături strânse, așteptăm doar să avem numărul necesar pentru a iniția procedura. Nu este o sperietoare, este un instrument democratic prevăzut de Constituție”, a declarat deputatul AUR.
Potrivit formațiunii, în prezent ar exista între 105 și 125 de semnături, iar pragul necesar pentru inițierea procedurii este aproape atins.
Conform Constituției, suspendarea președintelui poate fi propusă de cel puțin o treime dintre parlamentari. Un astfel de demers a mai avut loc în istoria recentă a României, ultima tentativă fiind în 2012, în mandatul lui Traian Băsescu.


















































































































