În perioada 14 august – 17 august 2024, între orele 10:00 și 20:00, vor fi instituite restricții de circulație pe drumurile administrate de Consiliul Județean Timiș. Restricțiile vizează autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, conform:https://debanat.ro/
Decizia a fost luată ca urmare a avertismentelor de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie, care includ coduri portocalii și galbene pentru zona Banatului.
Aceste măsuri sunt conforme cu O.G. nr. 43/1997, art.44, alin. (2) și (3) privind regimul drumurilor. Totuși, există excepții pentru transporturile de persoane, animale vii, produse perisabile, vehicule implicate în intervenții de urgență, lucrări de reparații, poștale, echipamente de prim-ajutor, carburanți, mărfuri sub temperatură controlată, vehicule avariate, apă și hrană în zone calamitate, transporturi funerare, activități militare și salubrizare stradală.
Pentru informații suplimentare, cetățenii sunt încurajați să verifice actualizările de pe site-ul oficial al Consiliului Județean Timiș.












































































































