Prof. univ. dr. Constantin Luca, una dintre cele mai importante figuri ale cardiologiei din România, s-a stins din viață la vârsta de 89 de ani, conform: https://renasterea.ro/
Recunoscut pentru contribuțiile sale esențiale în tratarea bolilor coronariene și pionieratul în implanturile de stimulatoare cardiace, Luca a marcat o etapă crucială în evoluția cardiologiei românești.
De-a lungul carierei sale, acesta a publicat peste 165 de lucrări științifice și a scris 31 de cărți, devenind o personalitate emblematică atât în domeniul medical, cât și în cel academic. A condus secția de Terapie Intensivă Coronarieni a Spitalului Județean Timișoara, fiind inițiatorul Unității Coronariene pentru bolnavii critici cardiaci, o realizare de pionierat în România.
Născut la Lugoj în 1935, Constantin Luca a devenit Cetățean de Onoare al Timișoarei și a fost membru al Academiei de Științe Medicale din România și al Academiei de Științe din New York. Familia a anunțat că înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Cimitirul din strada Cosminului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!















































































































