Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Politică

Ilie Bolojan: Partidul Național Liberal va trece printr-un proces de reorganizare internă

Partidul Național Liberal va trece printr-un proces de reorganizare internă în perioada următoare, având în vedere că e nevoie de forțe politice care doresc să modernizeze țara, a declarat, luni, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, scrie Agerpres.

„Suntem puși în situația să ne reîntoarcem la funcționarea după vechiul statut, cu vechea structură de conducere. Dar acest lucru nu poate să schimbe voința partidului, nu poate să schimbe direcția pe care el și-a asumat-o și pe vechea structură și pe noua structură, iar cei care au generat aceste aspecte în justiție, cei care au depus contestațiile, nu au o dispută cu mine în calitate de președinte, ci disputa pe care o au e cu membrii de partid care au fost la congres, care au votat un statut și cu miile de membri PNL din țara asta, care ne-au dat un semnal că acest partid, dacă vrea să-și recâștige credibilitatea (…) atunci nu mai poate să facă exact aceleași greșeli pe care le-a făcut în anii trecuți, pentru că nu va obține decât aceleași rezultate proaste”, a declarat Ilie Bolojan, la postul B1Tv.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

El a subliniat că partidul pe care-l conduce va trece printr-o perioadă de reformă internă.

„Am luat câteva decizii care precizează (…) că nu mai putem fi într-o coaliție unde nu putem să livrăm în guvernare, pentru că asta te compromite, nu mai putem să fim într-o coaliție în care nu ne comportăm în așa fel încât cetățenii să ne respecte, pentru că primul lucru înseamnă să ne respectăm noi, cei care suntem în coaliție între noi, sperând că în felul acesta am putea să pretindem respectul cetățenilor sau să îl recâștigăm. Dacă noi nu ne respectăm între noi, dacă ne comportăm într-o manieră în care, în aceeași familie sau în aceeași companie, oamenii ar ajunge la niște divergențe foarte mari, nu avem cum să recâștigăm încrederea și, deci, PNL este hotărât să lucreze pe această direcție. Asta înseamnă că partidul va trece printr-un proces de reorganizare în perioada următoare, internă”, a declarat Bolojan.

Tribunalul București a dat publicității motivarea deciziei privind suspendarea hotărârilor Congresului Extraordinar al PNL prin aplicarea unei „aparențe a dreptului” în favoarea „puciștilor! din PNL, după ce a constatat că deciziile de la Congres au fost adoptate în baza unui Statut modificat al partidului, care nu era aprobat de către instanță, mai precizează Agerpres.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Politica

Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, nu exclude categoric o viitoare candidatură la Primăria Timișoara, deși critică fragmentarea...

Social

În timp ce primăria din Lugoj cere clemență, lugojenii spun că au ajuns la capătul răbdărilor cu șantierul Podului de Fier din oraș. Mai...

Administratie

Conform declarațiilor făcute de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, în cadrul emisiunii „Drumul Bun”, România a fost trimisă în judecată la Curtea Europeană...

Administratie

O propunere legislativă radicală, înregistrată recent la Senat, își propune să schimbe din temelii modul în care unitățile de învățământ din România sunt obligate...