Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Știri

Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu condițiile precare în care lucrează polițiștii

Având în vedere situațiile intens mediatizate referitoare la condițiile precare de muncă a polițiștilor, a lipsei unor echipamente de lucru corespunzătoare, precum și deficitul de personal existent la nivelul Ministerului Afacerilor Interne care a atins cote alarmante, instituția neputând să asigure un climat optim de siguranță publică pentru cetățeni, Avocatul Poporului, în baza atribuțiilor ce-i revin s-a sesizat cu privire la aceste neajunsuri, procedând la investigarea și evaluarea cauzelor generatoare, anunță sindicatul polițiștilor Europol.

Astfel, au fost efectuate verificări pe segmentele ce țin de resursa umană, dotarea logistică, atât în mediul rural cât și în cel urban, constatările fiind de-a dreptul dezastruoase. Raportându-ne la deficitul de personal, specialiștii Avocatului Poporului au stabilit că lipsa unui număr considerabil de polițiști afectează în mod deosebit activitatea de cercetare penală întrucât la acest moment polițiștii sunt copleșiți de numărul mare de dosare penale, mai arată sursa citată.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Cu privire la mediul rural, lipsa de personal afectează întreaga activitate a unităților de poliție, neputând fi asigurată continuitatea serviciului polițienesc, iar asta pentru că schemele de personal sunt subdimensionate, nu există o ancorare în realitatea curentă în ceea ce privește evoluția fenomenului infracțional, dezvoltarea infrastructurii rutiere, evoluția demografică , iar plecările din sistem ale polițiștilor cu experiență au condus la imposibilitatea asigurării instruirii practice a personalului nou angajat, aspecte care afectează calitatea activității polițienești.

În ceea ce privește dotarea logistică, specialiștii Avocatului Poporului au stabilit că unele sedii ale unităților de poliție din mediul urban se află în stare avansată de degradare, iar lipsa grupurilor sanitare și a apei curente reprezintă o „normalitate” la nivelul posturilor de poliție unde încălzirea birourilor se face în continuare cu lemne pe care polițiștii sunt nevoiți să le spargă în fundul curții. O altă anomalie identificată este reprezentată de faptul că nu tuturor polițiștilor le-a fost înlocuit armamentul învechit din dotare, nu toți au primit veste anti-glonț și anti-înjunghiere, releele de amplificare sunt insuficiente aspect care generează lipsa de semnal pentru stațiile de emisie-recepție etc.

La nivelul tuturor inspectoratelor de poliție județene din țară cât și la nivelul Poliției Capitalei au fost identificate probleme majore referitoare la lipsa acută de personal, procentul posturilor vacante, conform schemei deja subdimensionate comparativ cu nevoia reală de cadre, fiind cuprins între 15% și 20%, deficit care se răsfrânge în mod automat asupra calității serviciului polițienesc, modului de executare a atribuțiilor de serviciu, incapacitatea instituției de a acoperi în mod corespunzător zonele și mediile ce favorizează manifestările fenomenului infracțional.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Știri Regionale

Două poduri de pe drumurile județene din Caraș-Severin vor beneficia de intervenții majore, în condițiile în care starea acestora necesită lucrări de consolidare și...

Știri Regionale

Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs vineri dimineața pe DJ 608,...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...