Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate pentru zece județe situate în vestul, nord-vestul și sud-vestul țării.
Potrivit meteorologilor, miercuri, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate și izolat caniculă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest.
Județele avertizate sunt: Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin.













































































































