Alertă într-un bloc din Timișoara. Polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 11:15, cu privire la faptul că în subsolul tehnic al unui imobil se află o persoană decedată. Descoperirea a fost făcută de un instalator care coborâse în subsolul tehnic pentru a opri un robinet.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Secției 4 Timișoara, care au confirmat cele sesizate. Din cauza spațiului extrem de îngust și greu accesibil, oamenii legii au solicitat sprijinul pompierilor din cadrul ISU Timiș pentru a putea evacua cadavrul din subteran.
Poliția a demarat imediat o anchetă și continuă cercetările pentru stabilirea identității bărbatului. Trupul acestuia urmează să fie transportat la IML, unde necropsia va putea stabili cauza exactă a decesului.













































































































