Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Actualitate

Avertisment Poliţia Română: Au crescut cazurile de înşelăciune în numele ANAF

Poliția Română avertizează că în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor de înșelăciune prin impersonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Au fost înregistrate cauze în care persoane necunoscute se folosesc în mod abuziv de identitatea ANAF, precum și a unor instituții bancare, pentru a induce în eroare cetățenii și reprezentanții mediului de afaceri. Țintele principale sunt administratorii societăților comerciale, persoanele împuternicite să gestioneze conturile bancare ale firmelor, dar și contribuabilii persoane fizice, a transmis, duminică, Poliția Română.

Frauda este construită astfel încât să creeze impresia unei situații oficiale și urgente, determinând victima să acționeze rapid, fără a verifica autenticitatea informațiilor primite.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

„Totul începe cu un apel telefonic prin care victima este contactată de o persoană care se prezintă drept inspector ANAF, sub diverse pretexte, aceasta informează contribuabilul că are de primit o rambursare de TVA, are un sold disponibil în evidențele fiscale, i se va restitui o sumă de bani achitată în plus sau că există o diferență favorabilă contribuabilului ce urmează să fie virată în conturile societății’, se explică într-un comunicat al IGPR.

Se solicită informații, precum banca la care societatea are conturile deschise, datele persoanei responsabile cu administrarea conturilor sau numărul de telefon al persoanei împuternicite. La scurt timp după apelul inițial, victima este contactată de o altă persoană care pretinde că reprezintă banca la care sunt deschise conturile. Aceasta susține că trebuie efectuate anumite proceduri pentru validarea rambursării anunțate anterior.

Odată ce transferurile sunt efectuate și autorizate de victimă, fondurile sunt direcționate rapid către alte conturi, fiind dificil de recuperat ulterior. În numeroase situații, linkurile transmise redirecționează către pagini web frauduloase care imită platforme bancare sau instituții publice. Victima este determinată să introducă codul numeric personal, număr de telefon, adresă de e-mail, date de autentificare, datele cardului bancar, coduri de autorizare primite prin SMS. Prin aceste metode, autorii obțin acces la conturile bancare și pot efectua tranzacții neautorizate.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență atunci când sunt contactați telefonic și li se comunică faptul că au de primit bani de la ANAF, când li se solicită informații bancare prin telefon sau când primesc link-uri pentru ‘validarea contului’ sau ‘confirmarea rambursării’.

Totodată, sunt îndemnați să nu comunice date personale sau financiare prin intermediul apelurilor telefonice, să nu introducă datele cardului bancar, CNP, parole, coduri de autentificare sau alte informații sensibile pe site-uri necunoscute.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Vă recomandăm

Diverse

O sesizare primită de redacția noastră ridică semne de întrebare cu privire la modul în care ar fi gestionate, la Imperial Market din Moldova...

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Stiri din Timiș

Incident violent în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Igriș, din județul Timiș. Un agent de pază ar fi fost înjunghiat în timpul...

Știri din Lugoj

Un tânăr de 24 de ani din Lugoj a ajuns la spital după ce a provocat un accident în timp ce se deplasa cu...