În România, când auzi sintagma „noi măsuri fiscale imperios necesare pentru salvarea națiunii”, e momentul să-ți ții portofelul bine strâns. Laba lungă a statului e deja vârâtă pe jumătate în el. Sub această formulare mobilizatoare, oficială și aparent rațională, se ascund tot mai des planuri de jupuire fiscală, ticluite cu grijă în laboratoarele puterii. De la „optimizări bugetare” la „reforme structurale”, toate aceste eufemisme acoperă aceeași realitate crudă: statul vine iarăși după bani, iar contribuabilul – adică tu – trebuie să plătești, conform: https://lugojeanul.ro/
Manipularea începe din timp. Poporului i se induce ideea că noile biruri sunt „necesare”, „patriotice”, ba chiar „inevitabile”. Că trebuie să participăm cu toții la redresarea economică, de parcă noi am fi fost cei care au dus țara în gard.
Ce nu se spune este că această „redresare” vine după ani întregi de jaf bugetar, contracte păguboase, sinecuri, pensii speciale și incompetență administrativă cronică – exact lucrurile pentru care nimeni nu răspunde vreodată.
Preludiul fiscal al austerității este zvonistica. Metoda e veche, dar funcționează perfect: se aruncă în spațiul public zvonuri despre viitoare măsuri fiscale aberante. Rețelele de socializare fierb, televiziunile se hrănesc din aceste scenarii apocaliptice, iar cetățeanul începe să se teamă. Apoi, Guvernul apare cu măsuri „ceva mai blânde”, prezentate ca un compromis rezonabil, o dovadă de grijă pentru bunici, părinți, mame și alte „neamuri năpăstuite”.
Și-atunci spui: „Vezi? Nu e chiar așa rău cum se zvonea!” Poporul răsuflă ușurat și acceptă ceea ce altădată ar fi refuzat categoric.
După o perioadă de testare a reacției publice, măsurile „speculative” devin realitate – fie în forma lor inițială, fie doar ușor cosmetizate. Cei mici plătesc, cei mari scapă. Dincolo de strategii și perdele de fum, realitatea e simplă: povara fiscală cade constant pe umerii celor care muncesc cinstit. IMM-urile, angajații, micii antreprenori, pensionarii obișnuiți – ei plătesc, iar nota de plată e mereu mai mare.
Marile averi, corporațiile internaționale sau „băieții deștepți” din sistemul public găsesc, de regulă, căi de eschivare. Asta nu mai e doar inechitate. E un abuz sistemic, repetat ciclic, în care poporul e chemat să repare greșelile altora – greșeli făcute nu din prostie, ci din interes. Dacă nu e prostie, e hoție. Iar dacă e hoție, e organizată.
Sub masca „noilor măsuri fiscale” se pregătește o nouă rundă de austeritate. E o campanie de marketing politic, în care sacrificiul tău e ambalat drept dovadă de patriotism.
Dar adevăratul patriotism nu e să înghiți orice, ci să ceri socoteală celor care au dus țara aici. Să nu mai accepți fiecare lovitură ca pe o fatalitate. Să înțelegi că, dacă taci, ajungi să plătești nu doar taxe mai mari, ci și prețul periculos al tăcerii!
