Pe o păşune aflată între satele timişene Seceani (comuna Orţişoara) şi Fibiş (comuna Pişchia), la doar câţiva kilometri de Timişoara, apa bolborseşte fără oprire în câteva cratere spectaculoase, cunoscute ca vulcanii noroioşi din Banat.
Drumul este unul agricol, ce traversează păşunile oamenilor, iar în anotimpurile umede – toamna, iarna sau primăvara – când activitatea vulcanilor este foarte intensă, accesul este şi mai dificil.
Vulcanii noroioşi din Banat, denumiţi de localnici „Forocici“, se află într-o vale în care natura se împleteşte perfect cu istoria. La câţiva kilometri, se găseşte renumita fortificaţie de la Corneşti, unde arheologii lucrează la descifrarea secretelor celei mai mari cetăţi din Epoca Bronzului. Pe cealaltă latură a vulcanilor se află mlaştinile de la Murani, un alt loc puţin cunoscut şi promovat.
Vulcanii noroioşi din Banat au fost puşi deja pe harta turistică a bicicliştilor amatori de excursii de weekend. De altfel, bicicliştii sunt în acest moment principalii beneficiari ai frumuseţilor locului.
Efectele dioxidului de carbon
În craterele de pe câmp „clocoteşte“ apa rece datorită prezenţei dioxidului de carbon. Profesorul Petru Urdea, de la Facultatea de Geografie a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), explică modul în care se produce fenomenul de pe câmpul de la Pişchia: „Vulcanii noroioşi din Banat sunt diferiţi de vulcanii de la Buzău, unde formaţiunile se datorează gazelor de hidrocarburi – se ştie că e o zonă petrolieră acolo, sau de cei din Transilvania – unde se formează fenomenele datorită gazului metan. Vulcanii din Timiş sunt unici în România şi se datorează dioxidului de carbon, având în vedere că ne aflăm într-o zonă bogată în izvoare de ape minerale. Nu se deosebeşte prea mult de apa de la Buziaş sau de cea din fântânile cu apă minerală din Pişchia“.
Vara, în special în perioadele secetoase, gropile cu apă bolborosită chiar dispar. Este posibil ca un neavizat să treacă pe lângă ele fără să le observe, din cauza ierbii sălbatice. În unele zone, se formează mici cratere, unde apa este secată, însă dacă se pune o pungă deasupra lor, ea se va umfla cu aer, ceea ce arată emisia de dioxid de carbon, fie că este apă, fie că nu.
„Totul depinde şi de perioada în care se vizitează vulcanii din Banat. Dacă este vară şi secetă, atunci nici nu se văd aceşti vulcani, pentru că apa e secată. Rămâne activă doar gaura cea mare, aflată lângă podul de peste pârâu. Dacă vine o ploaie, toate gurile se umplu cu apă şi devin spectaculoase, pentru că apare fenomenul de bolborosire, ca la vulcanii noroioşi. Atât timp cât este apă, avem acest efect de vulcan… E o zonă a apelor minerale din Banat. Sunt falii care separau bazinul Panoniei de câmpia Banatului. Acolo s-a realizat o ruptură de scoarţă. Sunt fracturi pe nord-est, cât şi pe vest-est, ca pe o tablă de şah, iar apa freatică nu este la foarte mare adâncime. De asta apar şi aceşti vulcani în miniatură, prin fisuri eliminându-se în special dioxid de carbon, dar şi alte gaze “, mai arată Petru Urdea.
Mai sus de vulcanii noroioşi se află un izvor de apă minerală, care se numeşte Forocici, în apropierea căruia se află şi o fântână, tot cu apă minerală.
misoara
Deltă în miniatură, în Timiş
Cei care ajung în zona vulcanilor noroioşi, nu pot pierde ocazia de a vizita situl ornitologic Mlaştinile Murani, zonă protejată prin lege, datorită naturii faunistice.
Mlaştinile se întind pe cinci kilometri, pe o lăţime între 200 şi 600 de metri. Aici găsim numeroase specii de păsări: barza albă, barza neagră, chirighiţa neagră, chirighiţa cu obraz alb, egreta mare, egreta mică, raţa pestriţă. Sunt peste 60 de specii de păsări şi animale.
