Timișorenii vor beneficia de un nou Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) de mari dimensiuni, construit pe strada Ovidiu Cotruș (Calea Chișodei), pe un teren de 25.000 mp, investiție finanțată prin PNRR. Primăria Timișoara a semnat deja contractul pentru realizarea centrului, estimat să fie finalizat în șase luni de la începerea lucrărilor. conform: https://debanat.ro/
Centrul va permite colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase, textile, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii, deșeuri din construcții, deșeuri vegetale și alte materiale reciclabile, contribuind la reducerea deșeurilor abandonate și la gestionarea eficientă a celor care nu pot fi ridicate de la domiciliu.
Investiția de 25.743.728 lei, fără TVA, include amenajarea platformelor de colectare, spații dedicate deșeurilor reutilizabile, instalații pentru compostare, iluminat, utilități și acces auto, precum și dotarea cu containere moderne și utilaje pentru manipularea deșeurilor. Lucrările vor fi realizate de societatea Madlev Cons SRL.
În paralel, continuă lucrările la celelalte trei centre de colectare prin aport voluntar din oraș: Calea Dorobanților, Aleea Pădurea Verde și Calea Moșniței, unde proiectul este finalizat în proporție de aproximativ 85%. La centrele de pe Calea Dorobanților și Aleea Pădurea Verde urmează amplasarea containerelor și plantarea perdelei perimetrale de protecție.



































































































