Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Diverse

Sute de oficiali de rang înalt și ziariști străini vin la Deschiderea Capitalei Culturii Europene

Peste 100 de oficiali de rang înalt din 41 de țări și de la Comisia și Parlamentul European vor fi prezenți la Timișoara în weekendul deschiderii oficiale a Capitalei Europene a Culturii, din 17-19 februarie 2023.

Casa Regală a României va fi reprezentată de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Alteța Sa Regală Principele Radu al României.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Comisarul european Adina Vălean va înmâna orașului premiul Melina Mercouri al Comisiei Europene, care se acordă capitalelor europene ale culturii dacă toate obligațiile asumate prin dosarul de candidatură au fost îndeplinite cu succes.

Peste 200 de jurnaliști străini și români și-au confirmat prezența la manifestările oficiale din acest weekend.

”Le mulțumesc tuturor celor care vor veni la Timișoara pentru a sărbători împreună cu timișorenii titlul de Capitală Europeană a Culturii. Suntem onorați de interesul mare arătat Timișoarei în acest an strategic, nu doar pentru noi, ci pentru întreaga țară. Sunt sigur că Timișoara va impresiona și câștiga inimile oaspeților noștri, atât prin frumusețea ei, cât și prin calitatea artistică a programului Deschiderii și ospitalitatea și căldura timișorenilor. Și că cei prezenți în weekendul de deschidere în orașul nostru vor spune mai departe povestea curajoasă a Timișoarei multiculturale, inovatoare și curajoase”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Au acceptat invitația primarului Dominic Fritz și vor participa la ceremonia oficială de deschidere 40 de ambasadori, din care 20 reprezintă țări din Uniunea Europeană, precum și europarlamentari, parlamentari români, membri ai Guvernului României și oficiali de rang înalt de la Comisia Europeană, miniștri ai culturii și primari din orașe europene și românești.

Invitații vor participa de la ora 17:30 la un concert festiv la Palatul Culturii, iar de la ora 19:00 se vor alătura evenimentului principal din Piața Unirii, Sărbătorim Deschiderea, la care sunt așteptați până la 15.000 timișoreni și vizitatori.

Sărbătorim Deschiderea pune în lumină memoria și identitatea Timișoarei, alături de artiști locali și internaționali. Pe scena din Piața Unirii vor urca de la ora 19:00, Doctorul Sinteză și K-Lu, Implant Pentru Refuz împreună cu Dora Gaitanovici, Adrian Despot, Dan Byron și ucraineanca Alyona Alyona. Piața Unirii va fi animată de spectacolul aerian al celor de la  Duchamp Pilot / Muaré Experience, cu secvențe coregrafice originale și sofisticate realizate în aer, puse în scenă cu ajutorul sistemelor de siguranță și al macaralelor care permit spectacole uimitoare. Programul cu Taraf de Caliu și oaspeții lor, care duc mai departe muzica ce i-a făcut unul dintre cele mai apreciate gipsy band din lume.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri Regionale

Un minor a fost transportat în stare inconștientă la spital în urma unui accident rutier produs joi dimineață pe DN 6, între localitățile Jupa...

Știri din Reșița

Primarul Reșiței, Ioan Popa, respinge acuzațiile Agent Green privind distrugerea pădurii de pe Semenic și spune că investiția va aduce beneficii economice importante orașului,...

Actualitate

Zeci de păgubiți protestează, vineri, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Arad, unde se află un reprezentant din București al unei mărci auto,...

Știri din Reșița

Pe 20 august, de la ora 17:00, Serele Uzinale din Reșița își deschid porțile. Evenimentul marchează încheierea taberei de curățare și activare în care,...