O fosilă descoperită în nord-vestul Chinei schimbă modul în care cercetătorii înțeleg evoluția zborului la dinozauri și păsări. Paleontologii au identificat o nouă specie...
Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile pentru a patra ediție a festivalului de tradiții populare și produse locale „Suflet de România”. Este cea mai...
Capitala Belgiei nu este doar locul în care găsești instituții importante ale Uniunii Europene. Aici au loc periodic întruniri internaționale care vizează cultura, știința...
Pentru prima dată adaptat pentru teatru, Mătușa Julia și condeierul de Mario Vargas Llosa, unul dintre cele mai fascinante romane ale literaturii lumii, s-a...
Timișorenii vor avea ocazia, sâmbătă, 19 octombrie 2019, să se întâlnească și să discute cu reprezentanții tuturor serviciilor publice din Timișoara. Manifestarea este organizată...
Săptămâna culturală aduce în atenția publicului timișean vernisajul unei interesante expoziții de pictură, „Regi și regine”, dar și Programul „România Citește” – proiect multianual...
Universitatea de Vest din Timişoara este prima instituţie de învăţământ din sud-estul Europei care acordă o bursa de studiu unui refugiat. Este vorba despre...
“Memorabilia” este un spectacol de aproape două ore pe care Nicu Alifantis îl susține alături de FragileBand: Mihai Neniță (vioară), Răzvan Mirică (chitară), Lyuben...
În perioada 11-19 octombrie, timișorenii sunt invitați la nouă zile pline de ateliere de teatru, spectacole, concerte, repetiții în aer liber și marele spectacol...