Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Ce spune președintele Timișoara 2021 despre cum evoluează proiectul Capitală Europeană a Culturii

La mai puțin de un an de când a fost numit președinte al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, omul de afaceri Horațiu Rada face o radiografie a activității și anunță că va prezenta un raport concret care va fi făcut public. Rada atrage atenția că timpul rămas e foarte scurt și apar tot felul de piedici în calea proiectului Timișoara Capitala Culturii Europene.

“Am intrat foarte conștient în această poveste și decis să merg până la capăt, știam că nu va fi ușor și am anticipat corect acest aspect, însă sunt antrenat să muncesc și să mă zbat și, în plus, recunosc că m-am bazat că-i am alături pe colegii din Consiliul Director care își doresc la fel de mult ca mine ca la final să câștige Timișoara și timișorenii, pe partenerii care mă susțin, dar și pe prietenii care îmi dau încredere.
Personal, m-am asigurat că aloc timp cu prioritate, și câteodată asta înseamnă chiar și douăsprezece ore într-o zi, că îmi mențin principiile cu care am pornit din start și că nu mă opresc din drum oricât de greu va fi acesta până la final. Lucrurile bune se construiesc numai cu muncă, cu atenție și cu determinare. Știu. În cazul particular al proiectului Timișoara 2021, în care am intrat când deja era în plină desfășurare, toate cele au o valoare infinit mai mare: volumul de muncă e imens, bugetele sunt dependente de alocări, de ordonanțe și de legi, oamenii sunt puțini, așteptările sunt colosale, timpul este insuficient, lucrurile nu decurg întotdeauna după plan și piedicile apar de unde nu te aștepți”, arată Rada.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Președintele  Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii menționează și câteva lucruri importante care s-au obținut în această perioadă.

“Fără să spun că sunt mulțumit, am câteva lucruri importante de amintit: obținerea statutului de utilitate publică, o hotărâre de Guvern de finanțare prioritară, proiecte de promovare externă, promovarea prin Ministerul Turismului, semnarea unui contract de fundraising, dezvoltarea echipei, plus multe altele. Am muncit pentru realizarea lor, împreună cu mulți oameni care doresc binele Timișoarei, și o să muncesc în continuare pentru toate cele care mai sunt de făcut. Mi-aș dori ca lucrurile să se întâmple instant sau măcar să se desfășoare cu viteză mai mare, dar nu depinde doar de mine, de Consiliul Director sau de echipa executivă.”, susține Horațiu Rada.

Acesta lansează și un îndemn pentru oamenii și instituțiile care pot să sprijine și le cere implicare și sprijin pentru proiect.

“Timișoara 2021 este o prioritate pentru mine și fac tot ce-mi stă în putere să devină același lucru și pentru fiecare politician, factor de decizie, reprezentant al instituțiilor, funcționar, lider, sponsor sau cetățean. Toți putem contribui la succesul Timișoarei. Le mulțumesc prietenilor care îmi sunt alături, pentru că îmi transmit energie pozitivă, și le mulțumesc și celor care mă critică, pentru că mă motivează să demonstrez că se poate”, a mai spus Rada.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Destinații

Arsenal Aventura & Aqua Park dă startul sezonului de vară vineri, 29 mai, odată cu deschiderea Aqua Park-ului și pregătește un weekend extins dedicat...

Știri din Lugoj

În orașul nostru, Lugoj, nimic nu izbutește mai deplin decât eșecul. Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai stabilă investiție locală, am putea...

Știri din Lugoj

Firma care execută lucrările de reabilitare la Podul de Fier din Lugoj riscă o nouă sancțiune, după ce surse din domeniul construcțiilor susțin că...

Știri din Banat

Psihologii nu înțeleg nici în zilele noastre, cu toate studiile și toată tehnologia modernă la îndemână, ce îi determină pe oameni să ucidă. De...