Kunsthalle Bega invită timișorenii, vineri 25 septembrie, de la ora 18,00, să descopere SENSUL SCULPTURII, și să se branșeze, astfel, direct la actul de creație al sculptorilor români contemporani.
Sunt 16 artiști aduși, în viziunea curatorului Liviana Dan, în acest eveniment co-finanțat de Primăria Municipiului Timișoara și AFCN, care contextualizează sculptura românească la Kunsthalle Bega: Apor – Nimbert Ambrus, Rudolf Bone, Norbert Costin, Teodor Graur, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Alexandra Pirici, Bogdan Rața, Cristian Răduță, Mircea Spătaru, Patricia Teodorescu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin.
Sculptura expusă la Kunsthalle Bega vine cu reguli practice de folosit în expoziție, după cum arată curatorul: sculptura este simplă, briliant economică, veselă și generoasă sculptura nu trebuie să fie ‚mareață’ în mod permanent sculptura are o relație ambivalentă cu instalația și este preocupată de fenomenologie și minimalism ‚dirty’ and ‚shiny’ minimalism sculptura trece de la dimensiuni fizice, comemorative la dimensiuni intelectuale, emoționale sculptura este o structură determinată prin desen și există în planuri paralele, dar contradictorii
„Sculptura poate fi sculptură impecabilă propusă de natură. Dar ca exercițiu intelectual, realitatea nu favorizează niciodată un astfel de scenariu. Sculptura a funcționat mult timp între funcția civică și vocația sacră. Marmură, monument, putere, politică. Vedeai sculptura ca pe o imagine planul – structura – elevația. Sculptura trebuia să reziste limbajului, trebuia să reziste unei critici metaforice și de imagine. Fiecare handicap trebuia transformat într-un avantaj.
Considerată literară, limitată, primitivă sculptura ajunge să dețină un rol complex în ideile și fanteziile figurative, moderne, minimaliste.
Paradigma sculpturii – prea multă materialitate, prea multă corporalitate, prea multă ambiguitate a oferit și a susținut multe gânduri pentru instalarea unor teorii despre sculptură.
Vizualul este înlocuit de tactil. Tactilitatea devenind o teorie sistematică evaluată după criterii estetice. (…) Sculptura transcende în materialitate pentru a oferi o experiență pură. (…) Cum poate fi definită într-o manieră contemporană lunga istorie a sculpturii? Cade mitul marmurei. Autonomia formei și angajamentul conținutului sunt contaminate de regulile instalației. Cele două poziții anti monument și anti soclu devin teme recurente. Orice material poate fi înlocuit cu un alt material fără ca intenția să fie schimbată. În ultimul timp lucrări tot mai surprinzătoare se numesc sculptură: fotografii imense și filme video documentând oceanul, vegetația, gheața, corpul uman, moleculele, plantele din argint, norii și tunelele de lumină și performanța documentând gridul tehnic care primește sensibilitate teatrală… Există un anume sens? Este un prejudiciu vizual? Sculptura umblă cu adevărul ei”, notează curatorul Liviana Dan.
