Muzeul Național al Banatului prezintă, pe pagina sa de Facebook, poveste băilor turcești, din Timișoara otomană (1552 – 1716).
Timp de 164 de ani, Timișoara s-a aflat sub stăpânirea turcă, o perioadă despre care s-au păstrat nenumărate mărturii. „<<Despre acest oraș, pe care Mustafa Ğelalzade îl descria ca fiind „o cetate pizmuită în lumea aceasta […] cea mai însemnată și cea mai puternică dintre cetăţile Transilvaniei>>, nu s-a păstrat aproape nimic.
A circulat multă vreme o tradiţie locală care spunea că sub clădirea Primăriei Vechi, în Piaţa Libertăţii, ar fi existat o baie turcească, dar inscripţia despre care s-a crezut că susţinea acest lucru marchează de fapt alt eveniment din istoria urbană a Timișoarei. Tocmai de aceea, descoperirea băilor din Piaţa Libertăţii a fost un moment unic în încercarea de a înţelege orașul otoman”, arată cei de la Muzeul Național al Banatului.
Urbanismul otoman are la bază o unitate de organizare a teritoriului extrem de importantă numită külliye.
„Baia, sau hammam, cum i se spune în turcește, este un element central al culturii orientale, deopotrivă spaţiu de socializare, dar și spaţiul unde se face pregătirea trupului și sufletului pentru rugăciune. Locul în care au fost descoperite ruinele uneia dintre cele patru băi turcești menţionate de Evliya Celebi nu este întâmplător. Urbanismul otoman are la bază o unitate de organizare a teritoriului extrem de importantă numită külliye, care reprezintă, în fapt, o grupare de edificii organizate în jurul unei moschei, toate reprezentând, de obicei, fundaţia pioasă a unui sultan. Această unitate teritorială trebuie deosebită de centrul administrativ al orașului, adeseori localizat într-o citadelă, sau de centrul comercial, reprezentat de bazar. Külliye includea, pe lângă moscheea dedicată de obicei sultanului, cum este cea din Piaţa Sf. Gheorghe, aflată în imediata vecinătate a băilor descoperite în Piaţa Libertăţii, școli coranice, o bucătărie, instituţii caritabile, toate parte dintr-un waqf sau fundaţie pioasă și, de obicei, o baie publică”, conform reprezentanților MNB.
Organizarea băilor este descrisă de istoricii bănățeni, conform datelor adunate în urma cercetărilor realizate și în Timișoara.
„Urmele descoperite ne lasă să citim cele trei secţiuni principale ale unui asemenea edificiu: soyunmalik (încăperea rece), iliklic (spaţiul de tranziţie), sicalik (încăperea caldă, cu aburi), la care trebuie adăugat cuptorul, kulhan, operat de obicei din exterior. În contextul timișorean, al unui oraș construit predominant din lemn și pământ, clădirile din zidărie, cum este cazul acestei băi, au un rol foarte important. În centrul compoziţiei trona spaţiul principal de socializare, soyunmalik, unde se discuta politică și se făceau afaceri, discuţii însoţite de ceai și gustări. Urmele băilor turcești din Piaţa Libertăţii au fost acoperite la loc și marcate în pardoseală”, mai arată cei de la MNB.
