Sâmbătă, motocicliștii de la Doomstriker LEMC, alături de Universitatea Științele Vieții din Timișoara, au organizat DoomFest, un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru proiectul „Color the Village 2025” al Asociației „Acasă în Banat”, care renovează anual 30 de case în satele bănățene, conform: https://www.opiniatimisoarei.ro/
Motocicliștii au pornit într-o paradă prin Timișoara, atrăgând atenția asupra campaniei caritabile și conștientizând șoferii despre prezența bikerilor în trafic. Parada s-a încheiat la Universitatea de Științele Vieții, unde participanții s-au bucurat de muzică și au strâns fonduri pentru proiectul Color the Village 2025.
DoomFest a adunat sute de motocicliști, majoritatea foști sau actuali angajați ai forțelor de ordine, care și-au propus să strângă peste 20.000 de euro pentru renovarea caselor din județul Caraș-Severin. Anul trecut, bikerii Doomstriker au contribuit la renovarea a două saloane din Spitalul Militar din Timișoara, dovedindu-și angajamentul față de comunitate.
„Este fantastic să vedem cum oamenii se implică și contribuie pentru binele comun,” a declarat Nicoleta Trifan, fondatorul Asociației „Acasă în Banat”.


















































































































