Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Evenimente

Începe Festivalul Minorităților Etnice la Timișoara. Muzică și mâncare tradițională pe toate gusturile

Primăria Municipiului Timişoara, prin Biroul de Organizare Evenimente, împreună cu Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naţionale, organizează în data de 22 septembrie 2019 cea de-a VI-a ediție a Festivalului Minorităţilor Etnice din Timişoara.

Acțiunea reunește artiști ce reprezintă etniile din Timișoara, valorificând atât folclorul, cât și forme variate de manifestare artistică. De această dată festivalul se va desfășura în Piața Victoriei din Timișoara, spațiu ce va găzdui și programul artistic.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Există chiar și o zonă de gastronomie unde puteți să degustați gulaș, sarmale, fasole cu afumătură, ștrudelul cu dovleac și tot felul de dulciuri specifice minorităților care vor participa.

Evenimentul debutează la ora 16.30 cu o paradă a artiștilor prezenți, care va străbate Piața Victoriei din Timișoara, cu plecare de pe strada Mărășești.

Parada are drept punct final scena din fata Operei timișorene, unde la ora 17.00 va avea loc deschiderea oficială, urmată de degustarea produselor gastronomice și de programul artistic.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Moderatorii acestui eveniment vor fi Veronica Mihoc si Uica Mihai, cunoscuti si indragiti de publicul larg. Festivalul va fi preluat de către TVR.

Ca urmare a frumoasei colaborări cu Consulatul Republicii Serbia la Timișoara, în acest an va participa ansamblul „Vuk Karadzic” din Loznica (Serbia), iar comunitatea italiană din Timișoara s-a implicat în aducerea celor 17 sbandieratori di Carpineto Romano din Italia, care vor oferi un spectacol impresionant prin mânuirea steagurilor.

Au mai confirmat participarea la Festivalul Minorităţilor Etnice din Timişoara:
*Gramosteanj și Kosta Mina (Macedonia)
*Ansamblul de dansuri ucrainiene ,,Kazaciok’’ din Bucovina, *Fanfara „Banater Musikanten“
*Ansamblul Banater Rosmarein din Timişoara
*Ansamblul Bokreta
*Trupa „8 Light Minutes”
*Ansamblul Slavjak si Nadia Sehabi
*Ansamblul de dansuri Fijalocka din Butin
*Corul Shalom
*Ansamblul Cheveresana
*Ansamblul Mlados (Serbia)
*Facultatea de Muzică
*Timișoara Big Band


Seara minorităților din Timișoara va fi încheiată de ,, Mahala Rai Banda ’’, o trupă în plină ascensiune, ce îmbină muzică țigănească învățată în cadrul comunităților tradiționale din Clejani și Zece Prăjini cu stiluri moderne, impunând un stil muzical propriu, ce le-a adus ascensiunea pe piață muzicală internațională.
Stau mărturie în acest sens cele peste 600 de concerte susținute în 26 de țări și momentele artistice prezentate în deschiderea unor concerte susținute de artiști internaționali: Mariah Carey, Scorpions, Lenny Kravitz.

Parteneri:
-Asociaţia Stato dell’Arte Officina Culturale
-Uniunea Sârbilor din România
-Societatea Makedon-Armână
-Uniunea Democrată Maghiară din România
-Comunitatea Evreilor
-Forumul Democrat al Germanilor din Banat
-Uniunea Bulgară din Banat – România
-Uniunea Ucrainienilor din România – Filiala Timiş
-Primaria Gataia și Primaria Cheveresu Mare

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

 

 

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Timișoara

O înregistrare audio de aproape 34 de minute, publicată online, conține acuzații privind presupuse șpăgi pentru angajări și operații la Secția de Neurochirurgie a...

Diverse

O sesizare primită de redacția noastră ridică semne de întrebare cu privire la modul în care ar fi gestionate, la Imperial Market din Moldova...

Știri din Lugoj

Un tânăr de 24 de ani din Lugoj a ajuns la spital după ce a provocat un accident în timp ce se deplasa cu...

Știri Regionale

Un accident rutier grav s-a produs marţi după-amiază, pe DN 57, în zona localităţii Nicolinţ, din judeţul Caraş-Severin. În coliziune au fost implicate un...