Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Ghidul Banatului

Grădina verticală inedită din Piața Victoriei prinde contur. 1.306 plante vor forma pepiniera din fața Operei Române

Piața Victoriei, punctul 0 al Timișoarei.  Până la finele anului, ea va fi gazda unei instalații temporare, grație căreia trecătorii vor putea testa, de la înălțime, diverse scenarii de utilizare a spațiului public. „Pepiniera – 1.306 plante” se ridică, în această perioadă, pe platoul din fața Operei Române. Structura metalică va fi populată cu arbori, arbuști și diverse plante, cu sau fără flori. Acestea provin din grădinile comunitare aflate în zona Mehala, dar și din serele de la Horticultura și ale Universității de Științele Vieții „Mihai I”.

Vor fi cinci platforme a câte 500 metri pătrați, pe care vor viețui, până la sfârșitul anului, exact 1.306 plante, atâtea câte pot fi amplasate pe cele cinci platforme. La final, ele vor putea ajunge acasă la orice iubitor de natură sau în cartiere.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

„Vom păstra instalația până în luna decembrie, pentru a putea urmări întregul ciclu vegetal, vom vedea cum plantele devin mai verzi și cum se comportă ele în diverse condiții meteo. Vom avea, de asemenea, și un sistem de irigare. Orice vizitator va putea rezerva o plantă care i-a plăcut și pe care o va putea cumpăra la final. De asemenea, vizitatorii vor putea spune unde vor să fie amplasat un anume arbore sau o anume plantă, la ei în cartier sau în orice alt loc despre cred că are nevoie de mai multă vegetație. Va fi și un semnal către administrația locală, care va ști unde consideră oamenii că e nevoie de spații verzi”, explică arh. Alexandra Trofin, coordonatorul proiectului și vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Timiș.

Instalația „Pepiniera – 1.306 plante pentru Timișoara” este concepută de MAIO Architects, din Barcelona, și este realizată împreună cu o echipă locală. MAIO înseamnă Maria Charneco, Alfredo Lérida, Guillermo López și Anna Puigjaner, arhitecți care îmbină activitatea profesională, academică, de cercetare și editorială. Ei au semnat proiecte la Royal Academy of Arts, în Londra, la pavilionul Spaniei de la Bienala de la Veneția, în Barcelona sau Milano.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri din Banat

Buziaș, Obad și Cireașa se pregătesc pentru zile de sărbătoare, cu rugi tradiționale și spectacole folclorice organizate de Sfânta Maria Mică. Evenimentele au loc...

Stiri din Timiș

Mai multe localități din județul Timiș vor avea întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 31 august – 4 septembrie 2026. Întreruperile...

ACCIDENT

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică seara, după un accident produs pe DN59, în zona localității Pădureni, județul Timiș. Două autoturisme s-au...

Administrație

Zeci de aleși locali și funcționari publici ar putea fi obligați să părăsească funcțiile pe care le ocupă. ANI anunță că 53 de persoane...