Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Social

Amenzi de peste 11.000 de lei pentru mai mulți proprietari de câini

Direcţia Generală a Poliţiei Locale Timişoara a organizat o acţiune de verificare a modului în care proprietarii de câini respectă legislaţia în vigoare referitoare la deţinerea şi îngrijirea acestor animale de companie. Aceasta a avut loc ieri, 13 februarie, în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş – Biroul Protecţia Animalelor, reprezentanţi ai Primăriei Timişoara – Direcţia Calitatea Vieţii şi ai societăţii de ecarisaj Danyflor. Acţiunea a avut loc în zonele Calea Lipovei, Calea Aradului şi Mehala.

În cadrul acţiunii au fost aplicate patru sancţiuni, în valoare totală de 11100 lei, pentru lăsarea în libertate a animalelor de companie, nedeclararea câinilor periculoşi şi nerespectarea prevederilor legale privind sterilizarea patrupedelor. Aceste fapte sunt prevăzute de Legea 61/1991, OG 55/2002, OUG 155/2001 şi au fost comise de posesorii de câini de pe străzile Aleea Viilor şi Armoniei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

De asemenea, au fost verificate două societăţi comerciale de pe Aleea Viilor, din faţa cărora au fost ridicaţi de către reprezentanţii Danyflor doi câini. Reprezentanţii firmelor au declarat că patrupedele nu le aparţin, deţinând în schimb alți câini care sunt legaţi în interior şi au documente corespunzătoare.

Autorităţile au anunțat că astfel de acţiuni de verificare vor continua şi în perioada următoare, pentru a se asigura că proprietarii de câini respectă legea şi îşi îngrijesc corespunzător animalele de companie.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026
Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Stiri din Timiș

Sezonul tradiționalelor Rugă începe în județul Timiș odată cu Sfintele Paști, iar mai multe localități dau startul petrecerilor încă din prima și a doua...

Știri din Lugoj

Sportivii de la CSS Lugoj au obținut un rezultat de excepție la Campionatul Național Școlar de Gimnastică, desfășurat în perioada 7–9 aprilie la Reșița,...

Stiri din Timiș

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără viață, luni, 13 aprilie, într-un autoturism parcat pe marginea drumului național DN...

Știri din Banat

Un șofer și-a pierdut viața, iar alți patru pasageri au fost răniți, duminică dimineața, după ce un autoturism a părăsit carosabilul și a intrat...