Connect with us

Hi, what are you looking for?

autoliv

Sport

Abonamente la volei! CSM Lugoj a pus în vânzare carduri de suporter pentru noul sezon competiţional

Din acest sezon, echipa de volei a CSM Lugoj va elibera abonamente pentru cei care doresc să-şi rezerve un loc la jocurile de pe propriul teren.




În urma numeroaselor solicitări venite din partea suporterilor echipei CSM Lugoj de a introduce un abonament la jocurile de pe propriul teren, conducerea formaţiei de primă ligă a decis ca din acest sezon să existe această posibilitate, pentru cei care vor să aibă un loc rezervat la fiecare meci disputat la Lugoj.

”Facem menţiunea, de la început, că intrarea la meciurile de acasă, indiferent de competiţia în care se desfăşoară, va fi în continuare gratuită, iar numărul de abonamente eliberate nu va depăşi 60% din capacitatea sălii de sport. Ce vă oferă acest abonament? Un loc ce va fi personalizat cu nume şi prenume, un card de suporter activ şi mai ales faptul că veţi avea rezervat locul pentru care aţi optat, până la începerea jocului, după care acesta va fi disponibil şi celor neplătitori”, a comunicat CSM Lugoj.

Costul unui abonament pe întreg sezonul este de 200 de lei, iar din sumele colectate vor fi achiziţionate diverse materiale promoţionale (tricouri, eşarfe, căni, calendare) care vor ajunge tot la suporteri în urma diverselor concursuri.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Pentru cei care nu îşi vor achiziţiona abonamente, intrarea va fi gratuită în continuare la meciurile oficiale şi amicale, dar, în acest caz, aceştia nu au garantat un loc în Sala ”Ioan Kunst Ghermănescu”, la meciurile din campionat, Cupa României şi CEV Challenge Cup. Detalii, rezervări şi informaţii se pot face la telefon 0750-784 330, WhatsApp 0750 784 330, între orele 9 şi 18, de luni până vineri, sau la adresa de e-mail: abonamentecsm@gmail.com.

Iniţiativa a fost foarte bine primită de fanii echipei, care în nici 24 de ore de la lansarea procedurii, au achiziţionat deja peste 150 de abonamente în tribunele sălii Ion Kunst Ghermănescu.

Lot definitivat

În altă ordine de idei, CSM Lugoj şi-a definitivat lotul de 14 cu care va aborda cele patru competiţii în care este angrenată: Supercupa României, Cupa României, CEV Challenge Cup şi Divizia A1.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Retragerea neaşteptată din activitate a centrului Andreea Gemănariu, care a spus stop voleiului din motive personale, a obligat echipa lugojeană la un nou transfer pentru această poziţie. CSM Lugoj a ales să readucă o jucătoare ”obişnuită cu spiritul şi modul în care se trăieşte voleiul la Lugoj”.

Katarina Canak, jucătoare pe poziţia de centru, are 1,86 m, născută la 18 august 1995, Belgrad, a mai jucat pentru Steaua Roșie Belgrad, Zeleznicar Lajkovac şi din nou Steaua Roșie Belgrad. În echipa lugojeană a evoluat pentru două sezoane, între 2020 şi 2022. Ultima poziţie rămasă liberă în lotul CSM Lugoj pentru viitorul sezon şi care a fost completată, a fost cea a universalului, dublura pentru Aliona Martiniuc. Soluţia aleasă de staff-ul tehnic a fost găsită în Muntenegru, jucătoarea de echipă naţională Nevena Vukčević, 20 de ani, 1,84 metri, care a mai evoluat în carieră pentru OK Galeb Bar şi Partizan Beograd, sub bagheta celebrului Darko Zakoc. Nevena a fost desemnată în 2021 cea mai bună voleibalistă din Muntenegru, fiind MVP-ul finalei cupei, câştigată de formaţia sa. Echipa se va reuni, la sala Ioan Kunst Ghermănescu, în data de 14 august.

sursa: redesteptarea.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Mobila de Calitate 2026

Adăuga comentariul tău !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Politica

Ioan Popa, cel mai titrat primar din istoria Reșiței, omul care a repus un oraș aflat în moarte clinică pe harta țării, se retrage...

Administratie

Rugi de zeci de mii de euro, mobilă de la IKEA sau ustensile de bucătărie, plase de sport, mouse și tastatură de gaming, pământ...

Știri din Lugoj

Într-o perioadă în care consumatorii sunt tot mai atenți la proveniența alimentelor, iar piețele sunt pline de produse din import, o familie de producători...

Administratie

Controversele continuă în cazul procesului ANI versus Dominic Fritz, chiar și după decizia finală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fostul titular al...